Într-o anchetă publicată nu de mult în Contrafort, participanţii, scriitori, critici, oameni de teatru, editori de dincolo şi de dincoace de Prut, erau invitaţi să discute despre "Basarabia şi România - un deceniu de integrare literară". Cu mai mult sau mai puţin umor, anchetaţii au rămas în dilema enunţată de titlul anchetei. Cînd însă au fost întrebaţi de curentele principale şi de numele care le vin în minte atunci cînd se gîndesc la literatura basareabană, (aproape) nimeni n-a putut evita referirea la revista-gazdă. Grupul de la Contrafort a fost fatalmente pomenit în fiecare răspuns fiindcă el reprezintă în momentul de faţă, pentru cei mai mulţi dintre noi, literatura contemporană din Basarabia. Postmoderniştii, integraţioniştii, optzeciştii, cum le spune Mihai Cimpoi în Istoria sa, adunaţi în jurul revistei Contrafort au fost nu doar factorul de echilibru, cum le place să se recunoască, între un neotradiţionalism patetic -lăcrimos şi oamenii puterii, ci şi una dintre zonele privilegiate de dezbatere civică şi de responsabilitate etică dintre Prut şi Nistru. A pomeni Contrafortul printre revistele româneşti de cultură este azi aproape un automatism. Revistă a tinerilor scriitori din Moldova, cum se intitulează, Contrafortul adună în jurul său cele mai importante nume literare din zonă, încearcă, în condiţii pe care greu ni le putem imagina la Bucureşti, să păstreze

oaza de normalitate din jurul revistei Contrafort. Cum au rezistat, însă, între "valul de ură şi neîncredere... chiar din partea unor colegi de generaţie şi ostilitatea sau reticenţă «bătrînilor»" de care vorbeşte Vasile Gârneţ într-un articol aniversar? Adoptînd tactica "războiului indirect," de profunzime, punînd sub semnul întrebării toate majusculele şi cuvintele sforăitoare folosite în scopuri imediate de unele grupări "din Republică". "N-am răspuns - îşi aminteşte directorul revist