Recent, la o emisiune în direct, un critic de film, dl V.S., şi-a "permis" să facă abstracţie de prezenţa în studiou a senatorului-regizor S.N. pentru a i se adresa moderatorului (A.P.) cu observaţia că montajul de secvenţe din filme - exclusiv din filmele senatorului-regizor... - îi făcea acestuia un deserviciu; V.S. a amintit, cu îndreptăţire, că, dacă e vorba de filme (româneşti) despre război (tema emisiunii), atunci peliculele unor Liviu Ciulei sau Radu Gabrea - premiate la marile festivaluri - ar fi fost mult mai potrivite pentru ilustrare... Atît i-a trebuit bietului nostru critic! Pînă s-apuce moderatorul (actor, altminteri) să zică ceva, senatorul-regizor a sărit cît colo, urlînd la critic: "Nu-ţi permit să fii obraznic!" Dar criticul nu fusese obraznic, ci doar insinuant şi ironic; mai mult - cum spuneam -, nici măcar nu se adresase, direct, SNtorului...! Legătura a fost ruptă din studiou, unilateral şi fără explicaţii, realizatorii emisiunii considerînd că o mitocănie "filată" este preferabilă unei răbufniri de bilă de durată nedeterminată. Acest mic incident mediatic spune multe despre "halul" în care a ajuns familiaritatea astăzi. Ea este, în primul rînd, o tutuială generală - mai ales la televizor (dar şi radio): oameni cu care nu te-ai văzut, nas în nas, în viaţa ta, dar care ştiu că-i ştii, nu se poate să nu-i ştii (de la televizor, radio...), te iau de guler şi-ţi spun, verde-n faţă, verzi şi uscate. De la reclame la talk-show-uri şi de la ştiri la divertismente, tot audiovizualul este one big, (un)happy family! Există un pact tacit, pe care foarte puţine emisiuni riscă să-l rateze adresîndu-se spectatorului cu "dumneavoastră"; se crede că acesta: 1. este de modă veche, 2. creează o distanţă între moderator şi public, 3. agasează tineretul (care trebuie atras). Pînă să fie atras tineretul (de la jocurile pe computer şi alte activităţi conexe),