Noul patriotism... Ce-o mai fi şi asta? - m-am întrebat cînd mi s-a transmis acest titlu al unui colocviu la Belgrad. Cunoscînd problemele sîrbilor, m-am gîndit că trebuie să fie o vorbă de ocară, ceva neplăcut ce se întîmplă pe la ei şi care trebuie combătut. N-am avut aşadar prea mare tragere de inimă să particip, dar m-am dus totuşi de dragul companiei mai mult decît alese. Şi m-am întors fără a fi înţeles prea bine ce ar fi acest fenomen social care nu numai că pare a fi destul de nou, dar nici nu prea mai seamănă a "patriotism". Nici patriotismul nu mai este ce era; dar ce a devenit el? Păi, neo-patriotism... Am avut un sentiment ciudat de neadecvare a limbajului, ca şi cum cineva ar nimeri din întîmplare într-o comunitate necunoscută şi ar încerca să numească ceea ce vede prin formule de genul "un fel de", sugerînd că ceea ce are în faţa ochilor acum seamănă dar nu tocmai cu cele cunoscute de acasă. În această stare "lingvistică", mi-am revăzut în minte o serie de alte proiecte şi titluri cu care m-am confruntat în ultima vreme. De curînd, la Helsinki, am discutat îndelungat şi în contradictoriu despre "semnificatul" termenului de post-socialism - cineva propunînd, mai în glumă, mai în serios, chiar un concept nou şi mai adecvat, zicea el, cel de post-postsocialism. Într-un proiect parizian m-am pomenit implicat în post-fordism. La curs, le vorbesc studenţilor de neo-primitivism. Alţi termeni sînt însă mai voalaţi, ca să spun aşa. În primul rînd, uzatul şi abuzatul termen de "tranziţie", care defineşte o stare societală care nu este încă ceea ce ar trebui - şi va urma - să fie. Cel de "economie informală" apoi, care rămîne de fapt o definiţie negativă, referindu-se la ceva care nu este economia formală. Ce este acest ceva? Păi, economie "in-formală". Încercînd să fie mai specific, un proiect de la Sofia, despre "tranziţia" Europei de sud-est,

vorb