Am scris, mai demult, despre un mic dejun continental servit - cuvînt foarte antipatic, dar atît de simpatic chelnerilor - în Maramureş, la motelul de lux din Sighet. Acel mic dejun era ceva cu ou şi salam de Sibiu, cu o anvergură însă vizibil diminuată de orele de sculare ale bucătarului, care le depăşeau pe cele de masă afişate. Doar termenul de "continental" mi-a rămas, ca o descoperire distractivă. În recenta excursie la Budapesta, micul dejun de la hotelul Taverna de acolo se putea, evident, numi tot continental. Sau, mai explicit european. Puteai găsi acolo aproape tot ce-ţi imaginai că şi-ar putea dori populaţia Europei fără frontiere. Dar de ce doar a Europei? Diversitatea la liber de acolo părea să-ţi indice că aceleiaşi pragmatice mîncări îi stă în putere să înlocuiască cetăţenia naţională cu cea globală. Mai întîi, felul în care îţi puteai alege micul dejun era liber şi democratic: intrai în sala de mese, nimeni nu îţi cerea să te identifici în vreun fel sau să-ţi arăţi cartela de masă. Pur şi simplu păşeai în restaurant, îţi luai farfuria şi purcedeai la explorarea gastronomică a lumii, cu mentalităţile, opţiunile şi susceptibilităţile ei. Dacă vroiai un breakfast clasic englezesc, cu extensii americăneşti, apelai la sfîrîindele bacon and eggs, cu varianta omletă cu mai multe feluri de cîrnăciori. Dacă erai un gurmand cu temperament, să zicem, meridional, puteai alege mîncăruri săţioase cu sos. În cazul în care pasiunea ţi se împletea cu rafinamentul şi cu dispreţul pentru sosuri şi colesterol, erai liber să optezi pentru salamurile picante în stil unguresc. Aveai vederi total sau aproape opuse: puteai să le urmezi fără dificultate în ambele cazuri. Erai un semi-vegetarian numai cu brînzeturi? Beneficiai de o "gamă largă"

à la française în domeniu. Făceai parte nu numai din categoria celor care nu omoară animalele sau cărora le repugnă orice