Era la începutul anilor 1990, cînd totul părea încă posibil. Intelectuali notorii ai Europei, cunoscuţi nouă doar din cărţi groase şi reviste lucioase, a căror vervă se revărsa, de puţină vreme, şi prin canalul TV5, se perindau prin Bucureşti, ţinînd conferinţe, înfruntîndu-se în colocvii, animînd recepţii. O lume pînă atunci inaccesibilă ne devenea, brusc, familiară. Veneau mînaţi de curiozitate şi avizi de publicitate, dornici să ne intuiască, dar, mai ales, să ne instruiască. Efervescenţa intelectuală a Estului trebuia alimentată cu o infuzie ideatică de calitate, îndeajuns de stimulativă, dar, în acelaşi timp, lipsită de orice risc de intoxicare. La un colocviu dedicat conceptului de democraţie la Tocqueville putea fi întîlnit însuşi François Furet, anturat de o întreagă pleiadă, între care Françoise Mélonio, Pierre Grémion, Philippe Raynaud, Eduardo Nolla, Pawel Kloczowski (trec peste alţii, deloc neînsemnaţi). În jurul colocviului se agitau românii, dornici să arate ce ştiu şi ce fac. Se solicitau dedicaţii pe cărţi proaspăt traduse, se schimbau cărţi de vizită, se ofereau exemplare din revistele apărute, în sfîrşit, în libertate. Cel mai recent număr din Secolul 20, dedicat Revoluţiei Franceze, stîrnea un mai mare interes, deoarece cuprindea numeroase contribuţii franceze. La un moment dat, Françoise Mélonio se apropie de François Furet, cu exemplarul în mînă, îi arătă sumarul şi comentă: "Este aici o doamnă - une dame - care împarte tuturor această revistă. Uimitor este că figurează în ea autori care, la Paris, n-ar fi acceptat niciodată să stea alături, fie între aceleaşi coperte, fie la aceeaşi masă. Doar nu sînt din aceeaşi familie! Ils ne sont pas de la même famille". O revistă grupează o familie de spirite înrudite, care nu acceptă amestecul, impurificarea. Prin extensie, orice comunitate bazată pe afinităţi elective este o familie, în care înrud