Cititorii Observatorului cultural se vor fi intrebat, tot asa cum m-am intrebat eu insumi, la ce „replica“ domnul Gabriel Andreescu atunci cind publica in numarul 160, sub titlul Trei observatii, anumite precizari in legatura cu recenzia cu care Domnia sa m-a onorat in numarul 156 al aceleiasi reviste. Din moment ce nu am reactionat public la recenzia Domniei sale nici macar cu o virgula si presupunind ca domnul Andreescu nu are inclinatia de a „dialoga“ (intelectual sau altfel) cu el insusi, nu-mi ramine decit sa incerc, atit cit sint capabil sa o fac, sa descifrez despre ce ar putea fi vorba.

1. Printr-o terta persoana, am primit prin e-mail o versiune anterioara a recenzei domnului Andreescu. Cum legaturile mele cu Domnia sa pareau amicale, am reactionat printr-un mesaj electronic, atragindu-i atentia asupra numeroaselor erori incluse in acea versiune. Domnul Andreescu a corectat, spre onoarea Domniei sale, multe din aceste erori. A lasat insa altele neschimbate sau a „indulcit“ terminologia folosita, lasindu-i neschimbata esenta. Gasind necesar sa reactioneze public la un mesaj de natura privata si facind acest lucru in ciuda faptului ca ii clarificasem in mesajul meu ca principal consider ca un autor nu are dreptul sa reactioneze la recenzii (fiecare intelege cit si ce poate), domnul Andreescu incalca o deontologie primara.

2. Printre erorile ramase in versiunea publicata in numarul 156 al Observatorului cultural se afla numeroase distorsionari ale afirmatiilor mele din volumul recenzat. Ar insemna sa-mi incalc propriile principii daca as folosi aceasta ocazie pentru a face toate indreptarile necesare. Ma limitez doar la un exemplu, pentru a arata ca nu fac afirmatii fara acoperire: acei cititori ai Observatorului cultural care au curiozitatea intelectuala sau inclinatia sa „ceara probe“ sint invitati sa compare, pe de o parte, ceea ce