Zilele şi săptămînile acestea - "de la Atlantic la Urali", o obsesie bîntuie prin Europa. Analişti politici şi istorici gravi se pronunţă clătinînd capetele a îngrijorare, tineretul demonstrează pe străzile marilor oraşe cu portretele comandantului Che, şefi de state încheie relaţii şi prietenii care, pînă mai ieri păreau curioase, cînd nu "contra naturii", şi aşa mai departe. Despre ce este vorba, care este obsesia? Hegemonia americană ameninţă lumea! "Hiperputerea americană" nu mai are rival, lumea va ajunge sub o singură dominaţie, s-a zis cu independenţa naţională a altor state, ba poate chiar şi culturile noastre vechi şi frumoasele lor tradiţii milenare sînt ameninţate. Pe scurt, ce n-a reuşit Alexandru, Napoleon sau Hitler - iată sînt pe cale să reuşească americanii. Lumea, aşa cum o cunoaştem, e pe ducă! Şi ce lume frumoasă era! Să spunem mai întîi că, dacă toţi aceşti înfricoşaţi de hegemonia americană ar fi sinceri şi consecvenţi cu ei înşişi, atunci ar trebui mai întîi de toate: să renunţe la programul Microsoft din computerul ce posedă, ba chiar la computerul însuşi adesea, dacă de pildă au un procesor Intel, să arunce la gunoi o parte însemnată a telefoanelor mobile (Motorola), să nu mai zboare cu vreun avion Boeing, să întoarcă spatele dolarilor, să alerge cu trotineta, chiar dacă au Ford sau Chevrolet, să se plimbe la şosea în loc să vadă filmele americane şi, bineînţeles, să nu mai utilizeze engleza ca mijloc universal de comunicare, ci eventual araba. Ceea ce nu vor face, desigur. Vreau să spun cu aceasta că hegemonia americană există de demult şi, mărturisesc cu ruşine, că nu mă deranjează prea mult. Dar, se va spune, ce facem cu hegemonia politică? Să examinăm lucrurile: după război, Germania Federală a fost sub hegemonie americană; dintr-o ţară ruinată şi guvernată de nazişti, în scurtă vreme a devenit o ţară liberă, democratică, un uriaş e