Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evenimente

Publicat in Dilema Veche, marți 1 aprilie 2003 ·

În ultimul interval de timp am fost răsfăţaţi cu cîteva evenimente pe care merită neapărat să le consemnez aici. În primul rînd, mulţumită eforturilor doamnelor arhitecte Sion şi Patrulius, am beneficiat de o excepţională expoziţie George Simotta, menită să pună în valoare opera de substanţă a unuia dintre arhitecţii mari ai noştri. Cînd am intrat ca preparator la "studiul formei", în 1990, încă se vorbea cu veneraţie despre Profesorul Simotta ca despre cineva care, parcă, abia ieşise din cameră... Domnul Dâmboianu, care ajunsese să-i semene fizic la senectute, era cu deosebire sîrguincios în a ni-l reaminti; dar nu mai puţin dl Bogdan Gheorghiu. Am mai aflat despre Simotta apoi de la regretatul Marian Papahagi, care îi era nepot; istoriile arhitecturii nu îi fac dreptate, cred. Îl ştim îndeobşte pe Simotta ca autor al Palatului Patriarhiei, o delicată broderie pe tema neoromânescului de sorginte mînăstirească. Jumătatea de biserică articulată în palat, drept capelă patriarhală privată, fascinează, fiind o biserică din care aproape lipseşte naosul: într-adevăr, de vreme ce o capelă ca aceasta are nevoie mai cu seamă de altar, unde se roagă Întîi-Stătătorul BOR? Am reluat, în proiectul pentru Catedrala Patriarhală, studiul lui Simotta pentru o campanilla deasupra/în locul actualei clopotniţe a palatului patriarhal (1937). Citată laudativ de Grigore Ionescu, ce clopotniţă mai bună aş fi putut produce, cînd aceasta reaminteşte de momentul Miron Cristea al Catedralei şi, în arhitectura sa amintitoare, de acea vreme cînd Bizanţul se reîntîlnise cu latinitatea, sub Justinian? Ce altă epocă a propriei istorii poate cita mai bine, în favoarea identităţii sale, Biserica Ortodoxă Română? Cînd o critică pentru "retardarea" sau "romanicul" său, cîrtitorii trebuie să îşi aducă aminte nivelurile spectaculoase de semnificaţie pe care le extrage din arhiva propriei tradiţii "

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 37 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 51 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°