În fiecare dimineaţă extrag de sub ştergătorul de parbriz un afiş care cheamă la lupta pentru pace şi contra imperialismului american. Străbat Via Faentina în lungimea ei, peste tot afişele tricolore cu pacea, din care vernilul ce străluceşte ţipător în soarele puternic al dimineţii toscane atîrnă de la toate ferestrele, fie că e vorba de vechi vile de Renaştere de milioane de dolari sau de apartamente de bloc. Deschid e-mail-ul în biroul meu, cel puţin trei cunoscuţi ne-români şi-au amintit de mine şi mi-au mai trimis un nou apel la semnat, sau mai degrabă la nesemnat, pentru că le trimit direct la cestino. În marele amfiteatru, Asociaţia de Studii Mediteraneene tună şi fulgeră, cu ajutorul a vreo doi colegi profesori americani care au luat boala comună zilele astea, ruşinea de a fi american, şi vor să întreacă pe toţi europenii în furia lor antiamericană. Chiar acolo unde ar trebui să ne ţinem de treburi serioase, raportul asupra primei lărgiri a Europei şi consecinţele ei, vine Cristoph Bertram, marele guru al politicii internaţionale europene, şi ne spune că terorismul e fabricat de americani ca să-şi justifice dominaţia planetară, şi că nucleul dur european, Franţa şi Germania, trebuie să conteste America şi să-şi asume un rol global. Nu mă pot abţine să nu-l iau peste picior pentru performanţa nucleului dur la Pactul de Stabilitate şi în Balcani în general, dar e mai puţin decît ar merita: am pe masă ultimul lui paper care se cheamă "Stay Close to Number One", în care zice exact contrariul a ce ne spune nouă azi - probabil a fost dat la tipar acum trei-patru luni. Sau poate mesajul se schimbă odată cu publicul. Bertram, ca mulţi alţii zilele astea, vrea să facă uitat că a fost atlantist convins şi trece în extrema cealaltă. La Bruxelles, la Comisie, unde sînt de passage, francezii şi-au amintit toţi că sînt francezi, grecii că sînt antiamericani, şi numa