Ce ţi-e şi cu presa asta, mai ales dacă este ea din Vest şi, mai ales, dacă o citeşti pe aceea germană şi franceză. Aşadar citesc analize interesante pe care cu greu le poţi găsi în acelaşi fel şi cu aceleaşi formulări în cea de peste ocean, deşi precis se va impune şi acolo un asemenea mod de abordare a lucrurilor, că de aceea e presa liberă şi slobodă la gură. Aşadar presa europeană proiectează o viziune ornitologică asupra politicii şi asupra politicienilor de la Casa Albă: unii sînt şoimii, sau tabăra şoimilor, alţii sînt porumbeii şi tabăra lor. Cum ar spune Caragiale, curat Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. Iată acu', după cum ne instruieşte presa, şi cheia simbolurilor animaliere: în împărăţia cea şoimană de tip neo-conservator petrec şi fac planuri Donald Rumsfeld, vicepreşedintele Dick Cheney, doamna Condoleezza Rice, în timp ce dincolo, printre "columbe", cea mai vizibilă pare a fi Colin Powell. Ce vor unii? Ce vor alţii? Păi, cei dintîi, zice presa, vor multe lucruri: în primul rînd în legătură cu ONU socot că n-are rost să-i tot cîntăm în strune că e un organism care mai mult încurcă decît descurcă, în vremea post-saddamică aceiaşi şoimani nu vor să audă cum că Franţa, Rusia sau Germania ar putea să participe la reconstrucţia Irakului şi că aceasta, reconstrucţia adică, fi-va o afacere înainte de toate a coaliţiei. "Vai, vai!", se vaietă Dominique de Villepin, ministrul francez de Externe şi se întreabă uimit cum că de ce tratăm Irakul şi problema irakiană "comme un gateau", adică în felul unui doboş-tort bănăţean, cînd el ar trebui să fie altfel, adică un doboş-tort gestionat de valorile onusiene (citeşte: ale lui ONU). Pe urmă problema e că aceştia, şoimii, vor remodelarea Orientului Mijlociu prin pax americana, cum zic politologii cei şcoliţi, adică prin rezolvarea pe cale militară a celebrei Axe a Răului. Aici vizate sînt vecinele B