Nu sînt la stînga centrului,

sînt la Vest de centru.

Adam Michnik Văzute de sus, ţările din centrul şi Estul Europei sînt un spaţiu tulbure, dominat de evoluţii politice confuze, cu un ritm al transformărilor interne mult mai lent decît cel visat la începutul anilor '90; tot mai multe voci acuză absenţa ajutorului occidental, dar ajutorul primit este pe alocuri risipit, cînd nu e de-a dreptul furat. În mod paradoxal, în toate aceste ţări, chiar şi acolo unde crimele comunismului şi eşecul său economic au fost scoase la vedere şi analizate, partidele considerate de stînga se bucură de mai multă credibilitate electorală decît cele considerate de dreapta. Într-un articol (Mixed signals in Eastern Europe, The World & I) publicat la sfîrşitul anului 2002, Margarita Assenova ziarist şi politolog bulgar, acum stabilită la Washnigton, observa că "la 13 ani după căderea comunismului, doar 4 ţări din Europa de Est (Slovacia, Bulgaria, Letonia şi Estonia) aveau guverne de centru-dreapta". Majoritatea ţărilor membre NATO, ca şi a celor candidate la Uniunea Europeană e guvernată pe partea stîngă a centrului; ritmul programelor de aderare a fost determinant pentru progresele lor (atîtea cîte sînt) în structurarea economiei de piaţă, în construcţia sistemului democratic. "De fapt, tocmai ţările rămase la răsărit de centru păstrînd legături strînse cu Moscova - cum sînt Belarus, Ucraina şi Moldova - au avut un ritm foarte lent în introducerea reformelor". Şi, în timp ce Rusia îşi întoarce tot mai mult faţa spre Vest, ţările fidele unei Moscove mai rapide în schimbări decît greoii ei aliaţi, vor fi nevoite să-şi găsească un alt model de dezvoltare. O privire mai atentă asupra platformelor partidelor de centru dreapta şi de centru stînga nu va omite să observe că în ţările orientate spre Occident diferenţele sînt minime în privinţa obiectivelor majore: societatea pl