Editura Fundaţiei Culturale Române a publicat recent, în colaborare cu editorul sicilian Giuseppe Maimone, o carte mai puţin obişnuită. Autoarea, românca Margareta Dumitrescu, şi-a făcut studiile la Bucureşti şi la Palermo, iar acum predă limba română la Facultatea de Litere şi Filosofie din Catania. Scrisă şi publicată în limba italiană (o italiană foarte frumoasă), cartea domniei sale, Sulla parte VI del 'Gattopardo'. La fortuna di Lampedusa in Romania (Asupra părţii a VI-a din 'Ghepardul', Soarta lui Lampedusa în România), alătură " aşa cum o arată şi titlul " două eseuri: primul o interesantă abordare critică a romanului lui Tomasi di Lampedusa, Ghepardul, cel de al doilea, o trecere în revistă, documentată şi cuprinzătoare, a primirii de care s-a bucurat acest roman împreună cu autorul său în cultura română. Prin calitatea şi prin structura ei, cartea este o scriere cu rost şi aş zice chiar cu farmec. Spun prin structură, deoarece concluziile părţii a doua sunt o bună justificare a celei dintâi şi, în genere, a oricărui studiu de substanţă care i s-ar dedica acestui autor în România: căci această a doua parte aduce mărturie despre interesul neîntrerupt de care s-a bucurat literatura lui Lampedusa la noi, încă de la primele fragmente apărute în 1961 în "Secolul 20" (prima ediţie italiană ce a devenit imediat un "caz literar" datează din 1958) în traducerea lui Alexandru Balaci şi până de curând, cu prilejul ultimelor reeditări ale celebrei traduceri a lui Taşcu Gheorghiu. Nu vreau să detaliez aici această instructivă panoramă a receptării româneşti. Totuşi nu pot trece sub tăcere două plăcute nostalgii pe care ea mi le-a stârnit: una, pentru că am regăsit în puţine pagini nume ilustre ale italienisticii şi în general ale culturii noastre de calitate (alături de Balaci şi Taşcu Gheorghiu, stau la un loc Cioculescu, Papu, Baconsky, Miron Radu Paraschivescu, Romulus