Se împlinesc anul acesta, la 31 martie, 70 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu, eveniment literar pregătit cu osârdie în Ploieştiul natal, în alte localităţi care venerează omul şi-i cinstesc opera, dar şi de fiecare "nichitist" în parte.
În cercetările/căutările noastre în aflarea de acte/lucrări/versuri ale poetului, care, se ştie, a tratat arhivizarea lor cu suficienţă, am descoperit, în colecţia d-nei prof. univ. dr. Lucia Fetcu din Bucureşti, o adevărată avere " şaizeci de poezii de-ale lui pe care acesta le-a dăruit familiei universitarei (politehnistă şi poetă), iar, la rându-i, ni le-a oferit spre prezentare.
Dintre ele, douăzeci dactilo sunt inedite, iar trei se găsesc în manuscrise olografe. Celelalte comportă o analiză stilistică aprofundată care nu se îngemănează la an aniversar.
Publicăm mai jos o parte dintre "versurile lui de sertar" şi portretul făcut lui Aurel Covaci, din colecţia familiei traducătorului.
Mişcare de obiecte
Ne tragem pe spinare trupul
Şi peste ceruri norul
Plouă de mers piciorul meu
Tu.
Ne tragem pleoapa peste ochi
Şi apusul ni-l tragem peste cîmp
Mănîncă iarbă dacă ştii să paşti
Tu
Ne tragem secunda peste
cadrane
Cum verdele ni-l tragem peste
frunze
Ai tu pe tine culoarea verde
Tu
Ne tragem amintirile peste creier
Peste această dulce conopidă
Crezi tu că este atît de moale
Crezi tu că poate să-ţi fie pernă
Ne tragem cuvintele din
urechile în care le-am lăsat
Dăm cu mîna ca să ne facem loc
de îngeri
Fîlf mi-a scăpat unul
Fîlf mi-a zburat unul
Tu.
Doina
Pe mine m-a zămislit
Numai după ce-a murit
Pasărea care-a zburat
Un aer neinventat
O lună nerăsărită
Şi din oră o clipită
Pe mine m-a alăpt
