Zvonurile despre rachetele lui Saddam Hussein, care ar putea lovi Constanţa, şi cele despre eventualele atacuri cu arme chimice la purtător nu i-au prea speriat pe români. Mai bine zis i-au speriat în funcţie de nivelul veniturilor " de unde şi imunitatea majorităţii. Din cîte ştiu, după ce s-a încercat psihozarea opiniei publice cu un atac chimic şi s-a dovedit că pentru cei mai mulţi dintre noi o mască de gaze e un lux de neîngăduit, tema a fost brusc abandonată. Ca de obicei, autorităţile au reproşat presei că vrea să înspăimînte lumea. Ceea ce e inexact. Tot soiul de flăcăi bătrîni sau nebăgaţi în seamă, şefi peste sirene de alarmare şi exerciţii ale nimănui au folosit prilejul, ca să iasă în faţă şi să afle românul că nici ei nu-şi cîştigă salariul degeaba.

Aceste zvonuri, care au dat de cap autorităţilor, merită atenţie în măsura în care dezvăluie situaţia inadmisibilă în care se află adăposturile civile pentru populaţie şi posibilitatea românului obişnuit de a avea o mască de gaze, dacă are musai nevoie de ea.

Departe de mine gîndul că dacă te duci la piaţă după verdeţuri, trebuie să-ţi poţi cumpăra de rest şi o asemenea mască, dar în faţa unei primejdii posibile de o asemenea factură trebuie găsită o cale de egalizare a şanselor. Fiindcă reacţiile unora dintre oficiali braşoveni faţă de eventualitatea unui atac din partea lui Saddam mi s-a părut de o murdărie morală fără margini. La un caz de ceva, oficialii locali şi-au pregătit intrarea într-un buncăr antiatomic, făcînd şi lista persoanelor care au acces acolo. Asta înseamnă să fii ales, pentru unii dintre noi! Aleşii, la adăpost, iar alegătorii să se descurce.

Mizeria pe care o dezvăluie acest gen de reacţii faţă de un pericol posibil ne ajută să înţelegem şi psihologia "baronilor locali" şi dispreţul aleşilor faţă de cei care i-au ales. De fapt, nu sînt sigur că această