Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de preoti vestiti din Iasi ramin fara parohie

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 3 aprilie 2003 ·

Noul Cod al Muncii bate legile sfinte. Aceasta constata pe propria piele aproximativ 20 de preoti din Iasi, care urmeaza a fi dati afara din parohiile lor. Desi unii dintre ei au detinut ani in sir functii inalte in Mitropolia Moldovei si Bucovinei, acestora li se ia acum totul. Precum orice mirean, slujbas la stat, preotii aflati pe "lista neagra" a conducerii Bisericii, nu vor mai avea dreptul sa slujeasca in parohiile lor, decit daca aceeasi institutie se va invrednici sa-i tolereze, din cind in cind, in bisericile in care slujesc. Decizia pensionarilor in masa i-a socat pe slujitorii lui Hristos, care se vad acum marginalizati. Sustinind ca pensionarea lor este necanonica, unii dintre ei refuza sa accepte savirsirea cu tiriita a celor sfinte. Pusi in fata restructurarilor, este foarte probabil ca unii dintre ei sa se rupa de institutia de care au apartinut, si, in spiritul capitalismului, sa investeasca intr-o biserica particulara. Cu atit mai mult cu cit tonul a fost deja dat de preotul Gheorghe Bistriceanu din Pacurari, care, dupa ce si-a declarat independenta fata de Mitropolie, si-a facut biserica in curte. Decizia Mitropoliei de a recurge la pensionari in masa face valuri in mediul preotesc. Pina acum, unii preoti puteau fi parohi si pina la virste ce se apropiau de 80 de ani, preotii pensionati la "virsta legala" fiind cazuri aproape izolate. Daca aveau o activitate pastorala sau misionara al carei ecou sa fi ajuns pina la urechile mai-marilor Bisericii, preotii puteau sa-si depene batrinetile in liniste ca parohi. Cu atit mai mult cei care se remarcasera prin biserici construite sau renovate si cei care detinusera functii clericale importante. Astfel, Iasul putea fi declarat aproape un oras "inchis" pentru tinerii absolventi de Teologie, care in majoritate sint trimisi la tara pentru a-si incepe cariera. Avind un precedent in "intinerirea" personalului adm

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă după o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director / Catrinel Dumitrescu: Drum lin spre lumină, Mircea! / Ce spune Ştefan Bănică

News.ro acum 6 ore
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Isak Andic, miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, a murit într-un accident pe munte

HotNews acum 4 ore
Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă, de la o înălțime de 150 de metri, în timp ce

UPDATE - Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 5 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1

Mediafax acum 3 ore
Echipa „U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, scor 4-1, în etapa a 20-a din Superligă. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament.

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 7 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Atac armat într-o tabără de imigranți din Franța. Atacatorul a ucis patru persoane și apoi s-a predat poliției

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc sâmbătă într-o tabără de imigranţi de lângă Dunkerque, în nordul Franţei, iar o a cincea victimă a fost ucisă în afara taberei. Un bărbat care pretinde că este atacatorul s-a

Handbal: Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu, primite în Hall of Fame a Federaţiei Europene de Handbal

News.ro acum 5 ore
Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena. A fost a II-a ediţie a distincţiilor oferite de forul european (EHF), iar î

Cel mai mare aisberg din lume se îndreaptă spre nord după ce a scăpat din vortexul polar

Mediafax acum 2 ore
Cel mai mare aisberg din lume este din nou în mişcare, după ce a fost prins într-un vortex polar. Din cauza adâncimii aisbergului, partea inferioară a acestuia a rămas blocată pe fundul Mării Weddell, care face parte din Oceanul Sudic, unde a rămas

Arestare în dosarul tentativei de lovitură de stat din Brazilia. Fostul ministru al Apărării este acuzat că a vrut să organizeze un puci militar

HotNews acum 5 ore
Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce generalul în retragere a fost acuzat în noiembrie că a plănuit o lovitură de stat pentru a zădărnici rezultatul alegerilor din 2022, informeaz

Raport: Rusia îşi retrage militarii din Siria. Rebelii acordă Moscovei imunitate doar pe retragere

Mediafax acum 10 ore
Un raport al Ministerului german al Apărării arată că Rusia îşi retrage militarii din Siria, iar rebelii au acordat Moscovei imunitate doar pe timpul retragerii militare. Rusia se pregăteşte să-şi retragă complet forţele din bazele militare din Siri

Vremea

București
acum

dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
Iasi
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/8°
mar.

6°/11°
mie.

5°/10°
Constanta
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
mie.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/7°
mie.

3°/7°
Timisoara
acum

dum.

1°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°
mie.

3°/8°