Nu ştiu cîtă lume a stat în noaptea de 23 spre 24 martie ca să urmărească - în direct de la Kodak Theater - a 75-a ceremonie a Oscarurilor (în afară de Irina Nistor şi Bogdan Stănescu în direct la TVR1, vreau să zic). Nu ştiu cîtă lume mai ştie că există şi Oscaruri (pe lîngă Irak, vreau să zic). Şi nu ştiu cîtă lume, ştiind că există, ştie şi nominalizaţii la Oscaruri (în afară, vreau să zic, de Sergiu Nicolaescu în 1970, care ştie c-a fost şi cînd n-a fost)... Fastul ceremoniei pus deoparte, "Oscar" a devenit - la noi - mai mult o etichetă în-zadar-publicitară pusă pe nişte filme care, uneori, rulează şi pe ecranele noastre (mari, şi mai ales mici): lumea ştie vag ceva despre American Beauty, Gladiatorul şi Titanic, care au luat, cică, Oscaruri. Întrebaţi-i însă (pe aceia care ştiu!) cine sînt regizorii respectivelor pelicule; eventual (go to the next level), cine sînt scenariştii; iar dacă chiar n-aveţi ce face şi vă place (Kodak)teatrul absurdului, cine sînt autorii costumelor, imaginii şi decorurilor: din Ruleta rusească ar rămîne doar Răzvan Exarhu şi găurile în podea. Deşi Liana Stanciu (pe B1 TV) a pregătit evenimentul şi deşi există un lung serial (pe "Cultural") dedicat istoriei Oscarurilor, la noi urmărirea chestiei este mai mult un moft; cinefilii (acele animăluţe sectant-fanatice pe cale de dispariţie) înroşesc cinemagia.ro, fac pariuri şi aşteaptă agitaţi sosirea lui Moise cu tablele Legii (cinematografice). Nu le aşteaptă nimeni decît ei - ceea ce le dă un sentiment de importanţă. Dar pentru că nu le aşteaptă nimeni decît ei, este un sentiment neîmpărtăşit -, iar cinefilii sînt foarte trişti, tulburaţi (şi un pic frustraţi)... PRO TV-ul a dat, în rezumat, a 75-a ediţie. Am aflat astfel - între două fraze despărţite chirurgical de cca. 5 minute de publicitate - despre Frida "Carlo" (= Kahlo), oraşul "Swanthy" (= Swansea) şi "Erwin" Berlin (= Irvi