Discuţiile despre dezvoltare sînt bazate în primul rînd pe mituri. Mai precis pe acele legende urbane care iau în considerare un singur factor şi explică facil un fenomen atît de complex ca dezvoltarea. Mai mult vorbe de duh decît teorii argumentate, asemenea legende concluzionează că, de exemplu, Japonia este bine dezvoltată pentru că este plină de japonezi (muncitori din fire) sau că America se află într-o continuă decădere odată ce afluxul de emigranţi a început să fie strangulat. Nu de mult, spunînd că Rusia este o ţară subdezvoltată, mi s-a replicat că programul nuclear al URSS a fost mai avansat decît cel al americanilor. Ceea ce poate fi adevărat sau nu, doar că nu contrazice deloc prima afirmaţie. Henry Kissinger spunea că Rusia este Kenya cu rachete nucleare. Între aceste vorbe de clacă ce ţin loc de teorie este aceea că o democraţie este incapabilă să se dezvolte, că statele subdezvoltate trebuie conduse de o mînă de fier o perioadă şi abia după ce ating un anumit nivel se pot juca de-a democraţia. Este un fel de tîrg sinistru: renunţaţi la libertate, la opinii şi dezbateri, în schimb vă dăm bogăţie. Această prostie savantă pare a fi mai degrabă rezultatul unei îndelung exersate minciuni. Orice dictatură are nevoie de promisunea unui viitor. Asta pentru că în inconştientul colectiv orice îngrădire trebuie justificată, trebuie să promiţi oamenilor ceva pentru a-ţi perpetua puterea. Este cea mai primitivă formă de mit politic, care funcţionează continuu. Toate dictaturile promiţînd acest lucru, a rămas un fel de zaţ în mentalul colectiv, nu contează că promisiunea nu a fost niciodată îndeplinită.

Comunismul: de la o subdezvoltare

la o altă subdezvoltare Paroxismul acestui gen de a vedea dezvoltarea ca pe un efort sfîşietor al generaţiei actuale în beneficiul celor viitoare a fost atins de comunism. Cine are răbdarea să răsfoiască multele vo