învăţăminte pentru Europa răsăriteană la începutul secolului al XXI-lea Succesul Occidentului în competiţia istorică cu fostul bloc comunist şi victoria revoluţiilor democratice din Europa răsăriteană din anii 1989-1991 au stimulat afirmarea ideii că există o corelaţie pozitivă între democraţie şi creşterea economică. Deşi experţii au manifestat de timpuriu un anume scepticism faţă de ideea oarecum naivă că democraţia şi creşterea economică se potenţează reciproc spre fericirea generală a omenirii, această idee a prevalat în discursul ideologic celebrînd triumful civilizaţiei occidentale la scară mondială - să ne gîndim doar la teoria lui Fukuyama despre "sfîrşitul istoriei". În acest context ideologic, slaba performanţă economică a ţărilor post-comuniste a fost multă vreme considerată un element rebel, care nu se încadra perspectivelor luminoase deschise de trecerea la democraţie. Datele bilanţiere publicate de Banca Mondială vin să întărească această impresie. Astfel, în deceniul 1990-1999 pe ansamblul ţărilor post-comuniste (Europa răsăriteană şi statele rezultate din destrămarea Uniunii Sovietice) rata medie de creştere economică a fost negativă, de -2,3% anual, faţă de o creştere pozitivă de +2,5% anual la nivel mondial. Mai grav încă, pentru cele mai multe dintre ţări, performanţa medie din anii 1990 a fost sensibil mai slabă decît cea din anii 1980. Astfel, potrivit datelor Băncii Mondiale încetinirea creşterii economice a fost moderată în cazul unor ţări precum Ungaria (de la o medie anuală de +1,3% în anii 1980-1989 la o medie de +1% în anii 1990-1999) şi Slovacia (de la +2% la +1,8%), semnificativă în ţări precum România (de la +0,5% în anii 1980-1989 la -0,8% în anii 1990-1999), Estonia (de la +2,2% la -1,3%) şi Bulgaria (de la +3,4% la -2,7%), şi dramatică în ţări precum Ucraina sau Moldova, care în anii 1990 au cunoscut rate medii de (des)creştere