Bine aţi venit!
(site-ul societăţii Eternitatea SRL) Sînt trei expuse, dintre cele care îşi aşteaptă clienţii în faţa căsuţei de chirpici de la marginea Bucureştiului, pe undeva, în drum spre Carrefour. Aliniate de patron, lipite indecent de perete, înflorate pe margine şi sinistre, îşi expun calităţile în tăcere, fără nici un fel de ostentaţie. Nu îţi fac nici cu ochiul şi nici nu te îmbie cu forme apetisante. Doar aşteaptă, nepăsătoare şi iminente, clipa în care, alungat de preţurile celor de la oraş, vei ajunge, cu siguranţă, la ele. Preţurile "mai mult decît accesibile" sînt afişate pe o pancartă chiar în dreptul lor. La nea Tudose costă de la 3 la 8 sute de mii de lei. Şi este chiar "cel mai ieftin preţ", mă asigură atît firmamentul scorojit de vreme, cît şi nea Tudose, proprietarul, care, după o cîntărire bănuitoare din ochii (mai mult din ochiul drept), mă ia la întrebări. Îi spun de reportaj, intimidată de privirea lui dreaptă. Pufneşte, mormăind ceva despre reporteri. Mă întreabă totuşi ce mă interesează, după care îmi face cu mîna să mă uit şi să iau şi fotografii dacă îmi trebuie. Cam cît mai costă moartea în zilele noastre? întreb cu un aer profesionist şi clar stîngaci. Ca pe vremuri, răspunde scurt moşul, şlefuind un crucifix. Nici mai mult nici mai puţin decît Viaţa. Inspir-expir-reformulez. Mă refeream la costul serviciilor. De servicii nu se ocupă, el oferă doar accesoriile. Bradul ajunge la 700, stejarul la 8. Dacă vrei briz-brizuri pe deasupra mai costă şi astea separat. Cam ce înseamnă un briz-briz? Adică mînere, crucifixe, prosoape, ştii, tu, "tacîmul mortului". Un crucifix simplu costă 50 de mii. Unul aurit, 70. E mai scump că, deh, "dă mai bine". La fel, mînerele. Se calculează separat, în funcţie de material şi de lucrătură. Îmi arată un model, pe raft, simplu, argintat. Aşa ceva este doar 35 de mii. De prosoape şi batiste se ocup
