convorbire cu hispanistul Jean-Pierre CASTELLANI Jean-Pierre Castellani este profesor de literatură spaniolă şi hispanoamericană la Universitatea François Rabelais din Tours (Franţa) şi autor al unor cărţi de referinţă despre opera Margueritei Yourcenar. Conferinţa pe care a ţinut-o în luna martie la Institutul Cervantes din Bucureşti "Marguerite Yourcenar şi Spania" vorbea despre trei direcţii ale libertăţii personale în Memoriile lui Hadrian: politică, religioasă şi sexuală, hotărîtoare pentru influenţa cărţii în Spania postfranchistă. De aici am început discuţia noastră.

Există o schimbare de fond în spaţiul autobiografic al literaturii actuale? Desigur. În Franţa există, de vreo 30 de ani încoace, o enormă producţie a ceea ce se numeşte "scriitura sinelui", sub forma autobiografiei, a agendei, a jurnalului intim. Autobiografia este un gen foarte complex. În Franţa, Confesiunile lui Rousseau sînt considerate unul dintre primele texte autobiografice. Această stranie aventură, a povestirii de sine a început, aşadar, în secolul al XVIII-lea. După asta, romanul realist, romanul secolului al XIX-lea ignoră sinele, disimulat în spatele personajelor. Trebuie să recunoaştem că scriitorului i-a luat destul de mult timp pînă să accepte să vorbească despre sine, în nume propriu. În perceperea actuală a genului, marea cotitură în Franţa a reprezentat-o cartea teoretică a lui Phillipe Lejeune din 1975, Pactul autobiografic. Este textul de bază, după care definiţia fundamentală ("naraţiune în proză, retrospectivă, în care o persoană îşi povesteşte propria viaţă, punînd în prim plan propria-i personalitate") a fost nuanţată, reluată şi de alţi teoreticieni, ca Michel Leiris. Pînă în 1975, autobiografia nu era considerată în Franţa ca fiind un gen, ci doar mod al naraţiunii, destul de puţin practicat şi mereu ameninţat de pudoare, de riscul confesiunii inutile, de na