1. Dacă există vreun dubiu despre potenţialul de leadership indigen, el vă va fi de îndată spulberat de călătoria cu automobilul împrejurul Casei Republicii. Imobilul a fost fagocitat - fizic şi simbolic - de către o parte din Parlamentul ţării, încă de pe vremea cînd era condusă de dl A.N. Zona pavată cu piatră mai conţine acum, statistic vorbind, cam tot atîtea pietre cîte lipsesc. Înţeleg, dar nu pot accepta, că iernile care continuă să vină neaşteptat peste patrie, lipsa de profesionalism a drumarilor şi a celor care îi păstoresc au dus la distrugerea (dispariţia?) unora dintre pietrele acelea. Unde sînt însă cele care să le înlocuiască, după cincisprezece ani de folosinţă? Exista cu siguranţă o provizie de astfel de pietre de caldarîm. În grija cui? A fost furată? De cine? Este cu putinţă ca absenţele să fie plombate cu beton prin care se trag cu deştul bont dungi ca să semene cu restul dalelor de pavaj? Or, dacă parlamentarii români nu văd sau nu simt la durduliile lor posterioare starea drumului care îi duce la serviciu zilnic (vorba vine), atunci la ce alte teme abstracte ale tragediei naţionale pe care o "legiferează" să mai fie dumnealor sensibili? Din 1995, o autorizaţie de construcţie, probabil ne-reînnoită, ne vorbeşte, dintre bălăriile care constituie curtea din spate a "Parlamentului", despre un garaj subteran. Dacă în şapte ani nu poate fi terminat un garaj, prilej probabil mai mult pentru folosirea "alternativă" de fonduri din bugetul Camerei inferioare, dar inferioare rău, despre ce alte ctitorii să poată da seama corpul legiuitor? Căci doară aquis-ul trebuie tradus, adoptat şi, dacă UE nu cere prea mult de la un teritoriu al anomiei milenare, respectat. "Doar" atît. La aşa Parlament, aşa drumuri. Casa Republicii lui Ceauşescu, în care se rînesc subsoluri neterminate, înconjurată de craterele nesimţirii instituţionalizate pe post de "buleva