"Respinsa" Povestea asta s-a intamplat cu-adevarat. O stiu de la o doamna aristocrata care a iubit dintotdeauna cainii. O doamna maritata cu printul Vladimir Ghika. I-am cunoscut demult, demult, pe cand printul mai traia, iar Ghighi Ghika lucra ca dactilografa - avand "dosar greu" nu putea obtine al...
"Respinsa" Povestea asta s-a intamplat cu-adevarat. O stiu de la o doamna aristocrata care a iubit dintotdeauna cainii. O doamna maritata cu printul Vladimir Ghika. I-am cunoscut demult, demult, pe cand printul mai traia, iar Ghighi Ghika lucra ca dactilografa - avand "dosar greu" nu putea obtine alta slujba - la o revista unde eu aveam multi prieteni. In acei ani indepartati ne vedeam destul de des... In apartamentul lor, destul de spatios, din Bulevardul Ana Ipatescu - pe masura ce vizitele mele se indeseau - mobilele scumpe si covoarele fara pret, persane, cele mai multe, dispareau, luand drumul Consignatiilor. In vremea aceea, sotii Ghika aveau o avere "inestimabila": trei catelusi aurii, din rasa pe care eu o iubesc atat de mult. Popular - li se spune soricari. Numai ca "soricari" sunt vreo treizeci de specii de caini. Si de aceea aceasta rasa care "produce" catei caraghiosi, lungi ca un burlan mijlociu, cu cap micut, urechi ca de elefant, bot ascutit, dinti multi si muscaciosi, ochi scaparand de inteligenta si tandrete, si - culmea imaginatiei Creatorului! - picioruse nespus de scurte si nespus de rasucite, si o coada lunga, ca un bat subtire, intruna miscator - a fost botezata cu un nume frantuzesc. I se zice "teckel". Teckelii astia pot fi si negri, luciosi, cu labute si burtica... nisipii. Asa era colorat mult iubitul meu... Tic-Tic. (L-am botezat asa, pentru ca asa se auzea mersul lui cu unghii lungi si negre pe parchetul lucios: tic... tic... tic.
Teckelii aceia roscovani dormeau cat era ziua de lunga in mijlocul patului larg, unul peste alt
