In plina democratie, jurnalistii romani platesc pentru curajul de a-si exprima opiniile. Impotriva ziaristilor care nu inteleg ca nu au voie sa aiba un punct de vedere personal, ca nu au voie sa dezvaluie afaceri la negru facute de fel de fel de stabi ai zilei, ca trebuie sa cante la unison cu cei care detin puterea, exista suficiente mijloace de timorare, de aducere la tacere. Atunci cand sunt lezate interese, cand sunt demascate afaceri ilegale cu mize imense, se arunca in joc un intreg arsenal de “contraargumente” : de la chemarea in instanta si amenintarea fie cu puscaria, fie cu despagubiri de ordinul miliardelor de lei, la cenzura, la distrugerea retelei de publicitate, a retelei de difuzare, la retragerea acreditarilor, la amenintari sau chiar batai. Episodul de zilele trecute, cand directorul cotidianului Curentul, Mihai Iacob, a fost tinta unui atac mafiot, ar trebui sa dea de gandit serios tuturor celor care si-au facut un titlu de glorie din apararea libertatii presei. Atunci cand directorul unui ziar este batut la comanda, fiind amenintat cu moartea doar pentru ca a dat unda verde demascarii a fel de fel de ilegalitati facute cu complicitatea unor puternici ai zilei, grupurile mafiote transmit un semnal cat se poate de clar catre toti cei care le incalca teritoriul. Intimidarea ziaristilor incomozi si, implicit, incalcarea dreptului la libera exprimare se practica in Romania pe scara larga. Cel mai la indemana procedeu este tararea jurnalistilor prin tribunale si solicitarea, ca despagubire, a unor sume exorbitante care ar putea falimenta si un trust de presa puternic. Magistratii par insa sa nu stie prea multe despre jurisprudenta si normele europene in materie de drepturile omului, ba li se pare firesc ca jurnalistii care nu se pot autocenzura sa infunde puscaria pentru delicte de opinie. Desi una dintre conditiile pe care ni le-a impus U.E. a fost scoa