Saddam Hussein, la urma urmei - un simplu dictator dintr-o sinistra pleiada emanata de regimurile dictatoriale si semidictatoriale ce populeaza lumea araba - a reusit sa creeze atatea convulsii si sa ridice la tensiuni greu suportabile relatia dintre tari cu veche experienta democratica incat insasi existenta sa devenise un risc pentru democratie. Din bunkerul sau, fumand havane, zambind pe sub mustata si trimitand mesaje, pare-se, si prin sosii - Saddam Hussein reusise, aproape fara a misca un deget, sa invrajbeasca vecini si parteneri foarte buni: vecini si parteneri ai unui joc democratic ale carui reguli si norme au fost tulburate de - la urma urmei - un simplu dictator.

Buba trebuia sparta pentru ca tumora Saddam risca sa se extinda nu atat in interiorul Irakului, cat in zone si spatii aflate la zeci de mii de kilometri de Bagdad, acolo unde incepuse sa ravaseasca o baricada a democratiei ce rezistase, fara fisuri, unor incercari mult mai dure decat provocarea unei dictaturi.

Comunitatea statelor occidentale trece prin cea mai severa experienta de dupa infrangerea celui de al treilea Reich.

Presedintele Bush a facut chiar o asociere intre Hitler si Hussein. O parte a presei occidentale, aceea franceza in special, s-a grabit sa remarce ca apropierea dintre cei doi dictatori ar fi exagerata atata vreme cat, in pofida invaziilor temporare ale Iranului si Kuweitului, Hussein n-ar fi putut ravni, totusi, la mai mult decat o tiranie regionala. Trimiterea la cel de al doilea razboi mondial, dar mai ales la urmarile acestuia nu este deloc deplasata.

Dupa ‘45 ordinea mondiala s-a schimbat din temelii si, progresiv, foarte repede insa, dupa ce Stalin adjudecase o parte a Europei, predestinand-o comunismului, logica bipolarismului a dominat relatiile dintre state. E util sa ne reamintim ca, in timp ce certificatul de deces al regimului hitleri