Ryszard KAPUS´CIN´SKI

Abanos

Editura Paralela 45,

Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca, 2002, 350 p., f.p.

Exista un continent, arvunit deopotriva desertului si junglei, in care fiecare palma de loc se sedimenteaza din pojghitele unui numar nebanuit de tragedii. Nimic nu e asezat la vedere, ruinele sau vestigiile lipsesc, documente scrise n-au fost niciodata… Oamenii au ratacit mereu dintr-o parte intr-alta – sate intregi, clanuri intregi –, cautind sa se apere de soarele necrutator, sa supravietuiasca pe un pamint in care maruntul bob de orez e o adevarata bogatie. Fiecare purtindu-se doar pe sine, fara nici un avut, n-au lasat in urma asezari, n-au avut simtul timpului, n-au atins decit prin altii – cotropitorii, oamenii albi – istoria. Au trait printre zeitati si vrajitori, venerind plante si animale, ducind cu ei magia lucrurilor neintelese, invaluiti in traditii atit de intim impletite cu fiinta lor, incit nu s-au putut desprinde niciodata de ele. Strinsi in grupuri, vietuind de multe ori la umbra unui copac, deprinsi cu vitregiile unei clime teribil de crude, au invatat ca supravietuirea nu e posibila pe cont propriu. Daca axa vitala a satului, arborele mango, sub care copiilor li s-a improvizat o „scoala“ si sub care batrinii se aduna sa tina sfat, dispare, intreaga comunitate va fi sortita pieirii. „Daca trasnetul loveste virful copacului si mango-ul arde, oamenii nu vor avea unde sa se adaposteasca de soare, nici sa-si faca adunarile. Neputindu-se aduna, nu vor reusi sa hotarasca nimic, nu vor putea sa puna la cale nimic.“ Vor muri incetul cu incetul pentru ca, lipsiti de umbra, isi vor pierde trecutul, devenind „nimeni“.

Sint acolo o multime de tari create artificial, prin ingramadirea, intr-un spatiu arbitrar, a mii de triburi fara nici o legatura unele cu altele. Autobuzele nu pleaca decit cind se ocupa