De data asta, n-o sa ma refer la ce a scris Magda Mihailescu in ziarul pe care-l cumpar personal de la chiosc, voi iesi din acest cerc vicios, fiindca – dupa ce a comparat-o pe Malvina Ursianu cu Wajda si ne-a linistit ca putem sta cu fruntea sus alaturi de „marii cineasti ai Europei de Est“ datorita unui film precum Ce lume vesela… – era fatal ca „filmul fara buget“ si deocamdata fara premiera in reteaua cinematografica, 3 pazeste, de Ovidiu Georgescu, s-o determine pe ziarista cel mai des frecventata de sus-semnatul sa-l trateze de sus pe Lars von Trier si, in schimb, sa-l inalte automat pe ipoteticul debutant in familia inaugurata de Cristi Puiu cu Marfa cu banii. Prilejul aparte al „primului film independent «fara buget» din Romania“ – cum isi recomanda produsul candidatul la debut – ne obliga, cred, sa facem pasul compensatoriu de la ziaristica substituita criticii profesioniste la aceasta profesiune ca atare. In speta, sa ne luam partenera de dialog o eminenta reprezentanta a profesiunii care este Eugenia Voda. Si asta fiindca imi inchipui ca tocmai inaltari disproportionate, implicind subclasari dure ale altora, precum cele sus-citate, au indemnat-o pe titulara rubricii de la Romania literara sa ne dea o dubla definitie, in introducerea cronicii sale la 3 pazeste: „o cinematografie saraca si debusolata“ (Romania literara Nr. 13 crt.). Poate nu atit debusolata cinematografia insasi, cit deturnata imaginea ei si deci destinu-i, prin comentariile subprofesionale care fac casa buna cu ierarhizarile politicilor iresponsabile ale oficialitatilor platitoare de la CNC si UCIN.

In linia mai vechii sale sintagme „Cinema cu handicap“ (pusa ca titlu la cronica filmului cu un copil handicapat – Noro de Radu Gabrea), Eugenia Voda vrea sa creada ca „Ovidiu Georgescu e primul regizor roman care a avut forta de a transforma handicapul in motor al intregii lucrari!