Într-un admirabil articol din Pro Sport (admirabil ca mai tot ce iese din mâinile acestui bijutier al publicisticii româneşti), dl. Radu Cosaşu atinge o chestiune eternamente nevralgică: bătutul pe burtă la români. Sigur că după o jumătate de secol de crispare a relaţiilor dintre indivizi (am cunoscut destui românaşi care mureau de admiraţie auzind că Pingelică Ceauşescu îi spunea soaţei chiar şi în momentele de intimitate "Tovarăşa"!) orice detabuizare e normală, ba chiar binevenită. Dar de aici la pertu-ul cvasi-generalizat, la înrudirea cu forţa prin apelative gen "nea Mitică", "nea Nelu", şi la diminutivarea care o fi dând bine în curtea cu orătănii, dar sună (vorba clasicului) ca dracu' la televizor, e drum lung.

Ciudat, scurtătura onomastică pe care circulă azi mai toată lumea nu-şi are originea în politică, respectiv parlament - acest avanpost al ospiciului -, ci în emisiunile despre sport ale televiziunilor. Invitaţi de-a valma, antrenori, arbitri, jucători, şefi de cluburi, chibiţi, "acţionari majoritari" nu pierd ocazia de-a se da în stambă. Amestecând ca zahărul în ceai democraţia şi cumetria, adunătura de inşi care cu greu articulează două fraze coerente (onoare excepţiilor!) devine brusc vioaie atunci când are prilejul de-a arăta că ei, semi-analfabeţii, aparţin de fapt lumii bune.

Aşa s-a ajuns să-i ştim după numele mic, diminutiv şi poreclă pe tot felul de inşi cărora, altminteri, n-ar merita să le reţinem nici măcar numărul de pe tricou. Când nu se gratulează unii pe alţii cu apelative gen "Mister", "Cobra", "Briliantul" etc. - am mai scris despre această manie a unor lucrători cu piciorul de a-şi lua bombastice "noms de guerre" -, se mulţumesc cu unele mai puţin onorabile, gen "don Corleone". (Un caz special îl constituie cel ce răspunde la ţipuritura "Pinalti", un domn agitat şi extrem de simpatic, care-a ajuns să descreţeasc