Am stat două săptămîni în Eden. E numele unei clinici particulare pentru oameni foarte bolnavi, care îşi pun speranţa în remedii naturale pentru a stopa sau încetini evoluţia maladiei. Mica lume edenică e păstorită de un doctor credincios, convins că la originea dereglării organismului stă modul de viaţă modern (alimentaţie, stres, sedentarism, poluare etc.), tot mai îndepărtat de proiectul creatorului divin. Drept care îşi supune pacienţii unei detoxifieri severe, cu dietă, ceaiuri de plante, băi, gimnastică, împachetări cu argilă şi tot felul de alte proceduri care n-au cum să strice, dimpotrivă. Din programul riguros al clinicii sînt excluse şi televizorul, radioul, ziarele - considerate şi ele toxice. Nu şi muzica, nu şi poezia, adaptate sacroterapiei ce însoţeşte cura. Cu adevărat binefăcătoare, după ce ai trecut prin infernul spitalelor de stat, e atmosfera din Eden: camere confortabile, curate şi luminoase, cu geamuri mari spre pădure şi munţii înzăpeziţi, iar echipa de terapeuţi e formată din oameni tineri, de o bunăvoinţă firească, o seninătate surîzătoare şi un devotament incredibile (nu ştiu ce salarii au, dar bacşişurile sînt respinse politicos iar dacă insişti, se duc şi îţi cumpără din acei bani cărţi de fitoterapie sau cu reţete vegetariene de la standul clinicii).

Ştiam dintr-un sejur precedent regulile casei, dar nu m-am putut opri să nu trişez: am adus cu mine un mic radio cu căşti, telefonul mobil şi mai multe romane. Căci, dacă eram dispusă să accept înfometarea (o săptămînă doar cu sucuri de legume şi fructe, cea de a doua, doar regim crudivor), să suport neplăcutele duşuri scoţiene, ceaiurile amare şi cataplasmele, în schimb - să nu ştiu ce se petrece în lume, să n-am veşti de la familie şi prieteni, să nu-mi iau doza de ficţiune literară m-ar fi umplut de draci, iar perimetrul angelic mi-ar fi fost insuportabil. Ce să-i explic preab