S-ar prea putea, la un moment dat, ca prietenii din copilărie, nedespărţiţii frumoşi, cei care de ani buni devastează sublim bibliotecile şi îşi aduc unul altuia ca pe ofrande revelaţiile, cei care au gustat în doze aproape mortale cinismele altora şi au degerat de pofta copilărească de a imita răul acestora aglomerat pe pagină şi aiurindu-l consecvent pe cititor, cei care şi-au contemplat gol-plinul scrisului propriu la soroacele hărăzite câte unui salt senzaţional şi s-au îngrozit, totuşi, de neasemănare, s-ar prea putea ca nici debutul lor editorial să nu poată fi separat, ci tot împreună, o carte semnată de doi şoticari, care s-au dovedit a fi falşi şoticari, vremea însă trecând frumos şi dens şi parcă nediferit îi ridică din conul de umbră în care au stat citind şi scriind cu mult folos, să ni-i arate din nou săvârşind acelaşi joc împreună, prăpădindu-se de râsul în dublu dedicat păcălelii... Şi fraza noastră riscă, iată, să nu-şi găsească sfârşitul nicăieri. Rezumând totul în preţul simbolic a doi, (cum altfel?), trandafiri lăsaţi la redacţie împreună cu câteva poeme dintre cele scrise în răstimp, prietenii şi le dedică unul altuia, Bogdan lui Cosmin, concentrat la culme, poemul Ra, şi Cosmin lui Bogdan, în desfăşurare amplă Aleph - 1, şi Aleph - 2, în versuri foarte lungi, vorba lui Bogdan Ghiu, "poem cu latura de-un metru", subintitulat cu haz nebun Bughy Mambo Siria, ca să înţelegem că nu vom avea de ce să strâmbăm din nas la câte ceva periculos, la câte ceva molipsitor, la câte ceva ce până la urmă ne va îmbolnăvi... Îngrijorarea noastră trebuie întrucâtva făcută publică, în speranţa că vom fi curând contrazişi, cum ni s-a mai întâmplat în ani. Producţia lui Bogdan se împalidează şi se împuţinează pe măsură ce adolescenţa trece şi îi consumă din consistenţă. Cosmin, în schimb ţine să rămână cu legendarele ei trofee, cu generozitatea şi cu fastul celor bine