Însuşi conceptul de cultură, ne atrage atenţia Gabriel Stănescu, primeşte peste Ocean o accepţie specifică, impregnată de spiritul locului. Conform antropologului Ralph Linton, cultura ar fi "totalitatea acţiunilor unei societăţi", iar în opinia altui cercetător (Herskowitz), ar reprezenta "tot ceea ce în mediu este datorat omului". Astfel cultura se consubstanţiază cu civilizaţia. Drept urmare, din punctul de vedere al lui Linton, ar fi pur şi simplu inadecvat să ne referim la societăţi aculturale şi la indivizi inculţi, întrucît orice societate ar poseda o cultură imanentă, care n-ar putea fi apreciată drept "primitivă" sau "inferioară": "Fiecare fiinţă umană, indiferent de faptul că este cultă sau nu, este o fiinţă culturală, atîta timp cît participă la o anumită cultură". Deci o pledoarie pro domo! Germanii, bunăoară, vădind o atitudine prin excelenţă "pozitivă" şi "activă", vor trece cu brio examenul adaptării. Dar românii? Lipsiţi de suficientă mobilitate şi flexibilitate, aidoma membrilor oricărei societăţi mici, mult timp izolate, consideră Gabriel Stănescu, ei învederează "o rezistenţă însemnată în contact cu alte culturi datorită influenţei Orientului", aşa cum a remarcat, între alţii, şi Dimitrie Drăghicescu, în Psihologia poporului român. Singurii care nu suportă criza schimbării culturale rămîn copiii şi adolescenţii care îşi pot forma personalitatea "din mers", în concordanţă cu cerinţele şcolii şi ale mediului social în care au ajuns.

Oarecum deprimantă, să admitem, o atare imagine a integrării vlăstarelor româneşti în Lumea Nouă, nu conţine totuşi o contradicţie de nerezolvat. În realitate, noii veniţi pot acţiona, pînă la un punct îndeajuns de avansat, în virtutea modelelor culturale şi comportamentale în care au fost educaţi, îşi pot păstra identitatea colectivă şi personală. America e, din fericire, un mediu al unei largi toleranţe, rod