Distorsiunea mediatica majora introdusa mai ales de presa araba a lasat in mod eronat impresia ca acest lucru ar fi posibil. Ramane totusi speranta ca Statele Unite si Marea Britanie vor esua in administrarea post-Saddam a Irakului. Adica vor pierde pacea si “pariul irakian”.

Un excelent articol publicat recent de Thomas Friedman in The New York Times identifica din acest punct de vedere un obstacol mult mai dificil de trecut decat regimul opresiv instituit de fostul dictator de la Bagdad: “Saddamismul”. Adica acele convingeri adanc inradacinate in mentalul colectiv din lumea araba care fac din demnitatea arabilor si definirea lor identitara prin opozitie fata de Occident o cauza infinit mai importanta decat libertatea, democratia si modernizarea.

De la fata locului ziaristul american consemneaza aceasta realitate tulburatoare care ne face sa ne reintoarcem o data in plus la celebra teza a lui Samuel Huntington privind “falia civilizatiilor”. “Nu va puteti imagina cata dezamagire a provocat unor elite arabe constatarea ca irakienii par sa prefere eliberarea de catre americani regimului opresiv impus de Saddam.”

Mass-media arabe au amplificat pana la paroxism astfel de frustrari istorice, alegand neechivoc stindardul cauzei panarabe in dauna standardelor deontologice profesionale uzuale. Un occidental rezident de multa vreme in Cairo facea o observatie interesanta: “Oamenii de aici, cu precadere cei apartinand claselor favorizate care privesc canalele de televiziune arabe transmise prin satelit, sunt mult mai dezinformati decat ne imaginam noi”.

Media araba transmite in general publicului doar ceea ce acesta vrea sa afle si acest tip de naratiune nu se va schimba oricate informatii si imagini s-ar primi de pe front din partea cealalta. Prin noile canale mediatice de tip “Al Jazeera” sau “Abu Dhabi TV” lumea araba isi amplifica obses