Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O eroina a timpurilor noastre

Publicat in Revista22, marți 15 aprilie 2003 ·

Ambele institutii au dat atunci impresia ca nu doresc sa afle adevarul despre caderea FNI, mai ales ca avocatul israelian era purtatorul unui mesaj din partea Ioanei Vlas, in care se spunea ca de vina pentru caderea fondului ar fi fost Sorin Ovidiu Vantu, in spatele caruia s-ar fi aflat insa personaje mult mai puternice. Au urmat luni de zile de balbaieli si raspunsuri in doi peri ale politistilor si procurorilor si de tacere din partea autoritatilor israeliene care, desi cunosc fiecare pas al celui mai umil palestinian din teritoriile ocupate, nu reuseau s-o localizeze pe Ioana Maria Vlas, in ciuda mandatului de arestare emis de Interpol, si asta intr-o tara cat un judet.

Timpul a trecut, procesul intentat fostei “mame a FNI” fusese blocat pentru ca lipseau probe la dosar, iar Sorin Ovidiu Vantu isi vedea linistit de treburi.

La fel si Nicolae Vacaroiu, fostul presedinte al BID, banca alimentata dupa toate probabilitatile cu banii de la FNI. La fel si sefii serviciilor secrete, prieteni ai lui Vantu si finantati de el in diferite etape ale existentei lor. Nici de scandalul Bancii Romane de Scont, izbucnit la sfarsitul anului 2001, nu se mai auzea nimic.

Si iata ca, deodata, Ioana Maria Vlas se intoarce si se preda de buna voie autoritatilor. Presa a incercat sa acrediteze imaginea unei femei haituite care nu a mai rezistat presiunilor psihice ale unui trai in clandestinitate, cu sabia lui Damocles deasupra capului. Ce s-a vazut insa pe ecranele televizoarelor dupa cateva zile de ancheta era o femeie sigura pe ea, zambitoare si cu moralul destul de ridicat pentru o persoana care risca, teoretic, sa-si petreaca ani buni dupa gratii si care este raspunzatoare de ruinarea celor 300.000 de deponenti la FNI. Studiind ceea ce se cunoaste din biografia acestei femei, vedem ca ea a jucat mai multe roluri la viata ei si putem deduce ca nu-i era greu sa

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°