"Nu suntem vinovati!"
Instanta de judecata a acordat un nou termen pentru data de 12 mai, atunci cand vor fi audiati mai multi martori La Tribunalul din Constanta a avut loc, ieri, un nou termen de judecata in procesul in care inculpati sunt Ianos Gabor, Epaminondas Balinisteanu, directorul Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropshiatrica (CRRN) din Techirghiol, si Mioara Enache, fosta contabila a CRRN Techirghiol, primul dintre ei fiind judecat in stare de arest, iar ceilalti doi in stare de libertate. Conform rechizitoriului intocmit de catre anchetatori, Gabor este acuzat de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, deoarece prin aceste "manevre" a creat Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica din Techirghiol un prejudiciu de 3,5 miliarde, iar ceilalti doi sunt acuzati de abuz in serviciu. In cadrul sedintei de ieri, completul de judecata i-a audiat pe cei trei inculpati, care, rand pe rand, au declarat ca nu se considera vinovati de faptele de care sunt acuzati de reprezentantii Parchetului. De asemenea, tot ieri s-a pus in discutie prelungirea mandatului de arest preventiv pentru Ianos Gabor, aparatorul acestuia solicitand continuarea cercetarilor judecatoresti cu inculpatul in stare de libertate, iar magistratii au ramas in pronuntare. Totodata, judecatorii au acordat un nou termen de judecata pentru data de 12 mai, atunci cand vor fi audiati mai multi martori. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
"Nu suntem vinovati!"
Instanta de judecata a acordat un nou termen pentru data de 12 mai, atunci cand vor fi audiati mai multi martori La Tribunalul di