Pe la-nceputul lui ‘90, intra in Romania dinspre Vest un convoi rutier francez, patru automobile si un camion, toate masinile purtand etichete de asistenta umanitara. Incarcatura era insa mai curand culturala - masini de scris, computere, hartie, “materiale de birou” in aseptica limba administrativa universala.

Acestea erau destinate sediilor partidelor “istorice” abia reinviate si Universitatilor, iar ideea ajutorului o avusese unul dintre cei doi romani care insoteau convoiul, un septuagenar care plecase din Romania in urma cu 45 de ani.

Pribeagul dupa atata lunga vreme revenit in tara natala era Neagu Djuvara, fost diplomat, cunoscut istoric si figura de seama a exilului romanesc provocat de instalarea regimului comunist.

Coborator dintr-o veche familie romaneasca, intinsa in timp cu multe secole in urma si ramificata, prin jocul istoriei si al intamplarilor, pana la a acoperi o multime de tari de pe ambele tarmuri ale Atlanticului, daca se iau in seama si inrudirile prin alianta, plecase din Romania, printr-o extraordinara coincidenta, chiar in dimineata zilei de 23 august 1944. Fusese trimis curier diplomatic la Stockholm de Mihai Antonescu; in seara aceleiasi zile, acesta era insa arestat.

Fara sa stie ce se intamplase in Romania, Neagu Djuvara ajunge la Stockholm, dupa o escala de o noapte la Berlin, pe 24 august, unde afla de lovitura de stat petrecuta in ajun la Bucuresti. Ramane aici, intr-un modest post diplomatic, vreme de trei ani.

In septembrie 1947 este rechemat in tara si ia drumul Parisului (pe atunci din Suedia spre Romania se trecea prin capitala franceza). Aici primeste un mesaj de la mama sa, “Mai bine te faci hamal la Paris, decat sa te intorci in tara”. Si ramane.

Se va intoarce in februarie 1990, o luna dupa caderea regimului comunist. Face mai intai cunostinta cu noua Romanie strabatandu-i soselele pl