Milorad PAVIC´
Peisaj pictat in ceai
Traducere din limba sirba de Mariana Stefanescu, tabel cronologic de Ioan Radin, Editura Univers,
Colectia „A Treia Europa“, Seria „Proza din Europa Centrala si de Est“, Bucuresti, 2000, 326 p.
„Milorad Pavic´ inaugureaza un nou gen literar, inca fara nume“ (p. 326), declama critica occidentala. Milorad Pavic´ incearca probabil sa invete sensul cuvintelor ratacite ale unei limbi pierdute de prea multa vreme. Caci „se pare ca limba materna se invata in detrimentul altei limbi pe care o folosim oricum mai des decit pe cealalta, limba timpului, pe care o dam uitarii“ (p. 237).
Asa cum „grecescul nu nu inseamna acelasi lucru cu un nu ebraic“ (p. 115), tot asa, pentru a scrie in „limba timpului“, „trebuia sa te ocupi de cuvint cind inca nu era cuvint“ (p. 164).
Cu alte cuvinte, Pavic´ rastoarna din adincuri uitate arhetipuri si cutume aparent ratacite, dindu-le o alta interpretare. De exemplu, stravechiul mit al initierii, al cunoasterii pe care vechile religii il leaga de simbolul labirintului, al sarpelui calauzitor, drum la capatul caruia primesti fructul oprit. La Pavic´, acest mit este inzestrat si talmacit prin „limba timpului“. Aflam astfel cum, de la caderea sa, „Satana nu mai stie cine este“, a pierdut, se pare, initierea, cunoasterea. „Doar prin om ce mai vede. Iar acest teritoriu al unicului contact, el n-o sa-l cedeze nicicind altuia, n-o sa permita cu nici un pret ca neamul omenesc sa piara“ (p. 259). De subliniat faptul ca in Balcani s-a conservat pina in timpurile moderne, si indraznim sa spunem contemporane, o traditie bogomilica potrivit careia Satana l-a creat pe om din lut, iar Dumnezeu i-a dat doar spiritul. Pentru alte detalii, vezi N. Cartojan, Cartile populare in literatura romana, Bucuresti, 1972, cap. Bogomilii si literatura apocrifa.
Cum „
