Cele mai frumoase poveşti nu au autor, nu sînt ale nimănui sau, mai bine zis, aparţin tuturor, spune Jean-Claude Carrière în extraordinara lui culegere Cercul mincinoşilor: "Gura din umbră vorbeşte pentru toţi. Uriaşa popularitate, culmea gloriei este, pînă la urmă, anonimatul". Nevoia de a transmite mai departe un lucru care ne-a plăcut, nevoia de a repovesti este una dintre cele mai puternice care se manifestă în fiecare dintre noi. Aşa se face că, descoperind într-un vechi birou din locuinţa mea braşoveană o filă dintr-o scrisoare, al cărei autor şi al cărei destinatar îmi sînt deopotrivă necunoscuţi, am simţit nevoia s-o transmit mai departe, lărgind şi eu "cercul mincinoşilor". Mi-am permis numai cîteva mărunte stilizări, aşa cum se face în folclor, unde fiecare mai pune cîte un cuvînt de la el. Mi-am amintit, citind textul, de bunicile şi străbunicile mele, devenite acum, poze în albume.
"În ultimul număr al revistei locale, intitulat La belle saison, pe care-o primeşte fiecare pensionar din Blanc Mesnil, la rubrica Quelques lignes, am găsit rîndurile trimise de către o doamnă sub titlul C’est bizarre ( E ciudat). Merită o integrală traducere. Iat-o:
Ciudate-s toate, acum...
Colţul străzii mele e mai îndepărtat decît fusese înainte şi au mai făcut o pantă pe care n-am remarcat-o niciodată pînă acum.
A trebuit să renunţ să mai alerg după autobuz, fiindcă acum porneşte mai repede decît o făcea înainte.
Cred că azi se construiesc trepte mai înalte decît pe vremuri. Iar iarna, încălzirea este mai puţin eficace decît era cîndva şi... aţi observat cu ce litere mici au început să tipărească toate ziarele ?
Pe de altă parte, a cere oamenilor să vorbească clar nu serveşte la mare lucru Toată lumea vorbeşte aşa de încet că nu mai înţelegi aproape nimic
Iar acum se fac haine aşa de înguste, mai
