Cortina de la începutul spectacolului se ridică lent, foarte lent, dezvăluind dezordinea unui culcuş transpirat şi mirosind a păcat, dominat de aspiraţia spre înalt a unui şantier cu scândurile sale solid încleiate. Pe vremea când a fost scrisă piesa, subiectul nu avea o mare importanţă, îl ştia toată lumea şi cine nu-l ştia îl afla din subtitlu: "Jalnica şi adevărata tragedie a lui M. Arden, din Feversham în Kent, ucis cu sălbăticie de necredincioasa şi trădătoarea lui nevastă, care a făcut aceasta din dragostea ce o purta unui oarecare Mosbie, îndemnată de cei doi tâlhari înrăiţi, Blackwill şi Shakbag. În care se arată marea prefăcătorie a unei femei crude, pofta ei nesăţioasă de plăceri şi ruşinosul sfârşit al ucigaşilor". Tragedia astfel povestită, de un autor anonim, a fost menţionată pentru prima oară în 1592. Prima piesă atribuită lui Shakespeare a fost publicată în 1594. Această apropiere în timp a furnizat şi dubiile învăţaţilor, ei s-au străduit să pună în tolba geniului tot ce se găsea primprejur.

Regizorul Dragoş Galgoţiu e sensibil şi la diferenţe şi la asemănări, iar spectacolul confruntă meschinăria, cruzimea, ipocrizia oamenilor cu dimensiunea shakespeareană a lumii. Pe scenă funcţionează semnele unui univers care se naşte, schelăria imensă a decorului imaginat de Vittorio Holtier, în permanentă mişcare, sugerează o structură copleşitoare, alimentată de trăirile şi gesturile inşilor ce foşgăie la baza ei. Din caietul program aflu că sursa de inspiraţie a fost Edificiul din cartea lui Umberto Eco, Numele trandafirului. Prin jocul luminilor, aceleaşi costume par ba zdrenţe, ba straie elegante, ilustrând dinamica internă şi schimbând perspectiva externă. Între piesa anonimă şi opera celebrului său contemporan există pasarele, stabilite de spectacol, în primul rând prin scenografie.

"Istoria este o poveste plină de zgomot şi furie