Glucksmann şi războiul din Irak

După Robert Radeker, profesor de filosofie şi membru al comitetului de redacţie al revistei Les Temps modernes (vezi România literară, nr. 14, p. 32), iată, un alt intelectual francez de stînga, André Glucksmann, denunţă în International Herald Tribune (22 februarie, adică înainte de începerea războiului) poziţia Franţei chiraquiene faţă de intervenţia anglo-americană din Golf. Argumentele lui Glucksmann sînt următoarele: Chirac n-avea raţiune morală să se alieze cu Putin şi cu chinezii, amestecaţi militar în Cecenia şi Tibet, ori cu Siria autoritară împotriva SUA şi Marea Britanie; nu trebuia să facă jocul lui Saddam, dictator fără scrupule şi placă turnantă pentru terorismul mondial; nu avea ce căuta într-o axă a păcii în care se găseşte, între alte ţări, Libia lui Gaddafi, ajunsă, prin iresponsabilitatea ONU, preşedintă a Comitetului ONU pentru drepturile omului (!); nu era normal, în fine, ca preşedintele Franţei să aplice o măsură Irakului (să aşteptăm să vedem dacă Irakul are sau nu arme nucleare) şi alta Coreei de Nord (cum să intervenim, cînd Coreea are arme nucleare?). Remarcabil prin luciditate, articolul lui André Glucksmann arată, ca şi cel din Le Monde al lui R. Radeker, reprodus parţial de noi, că stînga serioasă din Occident a evoluat enorm din 1968 încoace, spre deosebire de stînga germană, în care I. Fischer, fostul terorist şi actualul ministru de Externe german din guvernul social-democrat, nu pare a-şi fi depăşit idiosincraziile tinereţii.

Poetul şi lumea

Dacă scriitorul va continua să creadă că prin scrisul său nu poate schimba nimic în lumea în care îi este dat să trăiască, atunci va avea destinul pe care-l merită: unul minor şi periferic". Aceste cuvinte îi aparţin poetului Ion Mircea şi le-am reprodus după interviul acordat de autor dlui Sergiu Adam pentru ATENEUL băcăuan