A ap|rut un volum de poezii inedite ale lui Gheorghe Pituţ. Placheta, cu un titlu bizar (cel puţin la o primă vedere), Călătorie în Uriaş, nu e însoţită de nici o prezentare a autorului, aşa că s-ar cuveni să începem din acest punct.

Gheorghe Pituţ (1940-1991) a debutat în volum în 1966, cu Poarta cetăţii, şi a fost considerat, cel puţin în ceea ce priveşte volumele sale din anii ’60 -’70, un reprezentant tipic al poeziei şaizeciste, în varianta "expresionismului ţărănesc". Caracteristicile poeziei, detectate şi prizate de critică, sînt: lirismul cosmic, spiritualizat, în "versuri dure, energetice, de esenţă tare ca acealea ale lui Cotruş", poezia de cunoaştere, preocuparea pentru elementele rămase în stare primară, pentru teme ca timpul, moartea, starea de ebuliţie a materiei, etc. (Eugen Simion, Scriitori români de azi, I).

Pentru cei care îi cunoşteau volumele anterioare, Călătorie în Uriaş este, în mare parte, o surpriză: cartea conţine trei poeme lungi sau grupaje de poeme legate, nu prin aceeaşi temă, ci, şi aici intervine prima surpriză, prin tremă, fir epic.

Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualităţii, îndeosebi rescriere şi pastişă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituţ, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei.

Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică şi valoare.

Primul poem, cel care dă şi titlul cărţii, Primul alfabet sau călătorie în Uriaş, este şi eşecul cel mai spectaculos - poate şi pentru că aici autorul încearcă o temă fetiş a postmodernităţii: corporalitatea. Poemul e în fond călătoria eului poetic prin corp - dar o călătorie cu episoade-alegorii, oficieri pseudo-magice şi trimiteri transparente la locurile comune ale repreze