Într-un imn medieval care se mai intona în secolul XV, Apostolul Pavel plânge la mormântul lui Vergilius; când Dante coboară în infern, călăuza pentru aflarea secretelor acestei lumi îi este acelaşi Vergilius, "l^altissimo poeta" Copernic pretinde a fi descoperit sistemul heliocentric citind Academicele lui Cicero; pentru Roger Bacon, anticii sunt nişte uriaşi; Du Bellay îi fericea pe cei care, asemenea lui Ulise, au făcut o lungă călătorie; Karl Mohr, eroul din Intrigă şi iubire de Schiller, îi admira fără limite pe eroii lui Plutarh; "spiritul Antichităţii e regulatorul statornic al inteligenţei şi caracterului şi zvorul simţului istoric", spune Eminescu; Baudelaire scrie în stilul său caracteristic o poezie în latină, Franciscae meae laudes; povestea lui Orfeu este cântată de poeţi din Antichitate până în zilele noastre. Benvenuto Cellini se entuziasma la vederea statuilor greceşti şi a sculptat un Perseu ţinând capul Meduzei; Renoir privea fascinat frescele de la Pompei, Mendelson Bartoldi a compus muzica pentru Antigona şi Oedip-ul lui Sofocles, Carl Orff, Trionfi di Afrodite pe versurile lui Sapho, iar Enescu opera Edip... Peste tot şi în orice timp spaţiul cultural al continentului european este străbătut de reminiscenţele greco-romane.

Întâia manifestare literară de pe continentul european care s-a păstrat în scris până în zilele noastre o constituie poemele homerice "Eroul-ctitor ( heros-ktistes) al literaturii europene este Homer", avea să spună Ernst Robert Curtius. În mod evident Iliada şi Odiseea nu sunt un început; o operă atât de rafinată literar nu poate fi fără precedente, cu toate acestea, cel puţin în lumina datelor de care dispunem, nu putem preciza nimic despre o literatură care l-a precedat pe cântăreţul războiului troian şi al aventurilor lui Ulise. Poemele homerice sunt primul document european prin care realitatea istorică nu rămâ