In lume se-ntampla tot felul de fenomene pe care setea noastra de absolut, plictiseala sau lenea le incadreaza generic in sfera paranormalului. Dintre acestea, cele mai seducatoare sunt, de departe, disparitiile misterioase. Nici nu mi-as putea imagina lumea fara astfel de fenomene. De fapt ce e istoria, daca nu o insiruire pedanta de disparitii fundamentale, pentru ca azi sa putem recicla cu candoare toate desertaciunile inaintasilor: de la potopul lui Noe pana la apele Atlantidei, de la pucioasa Sodomei si Gomorei pana la cenusa Bibliotecii din Alexandria, de la ruinele Troiei pana la zidul Berlinului, de la scamatoriile lui Hudini si Copperfield pana la volatilizarile lui Bin Laden si Saddam Hussein. Dar cine crede ca tot ce-i interesant se intampla in alta parte, ori ca romanii au fost frustrati de senzatii din astea alese, doarme pe el. Doar legile geometriei ne-ar impiedica sa plasam celebrul Triunghi al Bermudelor in Romania. Pentru ca legile bunului-simt sunt de partea noastra: in materie de disparitii acvatice, fenomenul nu s-a incurcat aici cu doua trei vapoare amarate, ci ne-a mantuit dintr-un foc toata flota. Ar fi banal sa mai amintesc de triunghiul Caritas-Safi-FNI, care-a facut sa dispara pe apa sambetei tot ce agonisisera, in restul zilelor, ceilalti romani. De altfel greu de gasit un fenomen care sa ne mai surprinda, cand disparitia e a doua noastra natura. S-a mai volatilizat o banca? Ce plictisitor. Inca un mastodont industrial a fost lichidat de-o capusa? Casc de mi se rup falcile. Iar au disparut probe de la nu stiu care dosar? Daca disparea si un tribunal, cu ocazia asta, mai spuneam, iesea de o stire. Au disparut niste tone de droguri din depozitul Politiei? Nimic nou sub soare. Si nimic nu e vesnic. Si, oricum, pentru toate exista obisnuinta. Ne obisnuisem cu sinele care-au inceput sa dispara din fata trenurilor. Apoi am inceput sa ne obisnuim