- Comentariu - nr. 74 / 17 Aprilie, 2003 Atunci cand afirmam ca avem suficiente motive de indoiala, acestea plecand dintr-o indreptatita suspiciune, asupra veridicitatii scenei "din centrul" Bagdadului, cineva tinea sa afirme contrariul. Iata ca surse franceze (TV5) si italiene ("Rai Uno") vin sa confirme ca suspiciunea noastra era perfect indreptatita. Afirmam atunci ca parea cu totul incredibila, kafkiana, intr-un fel, varianta sosirii simultane a acelor civili cu tancurile americane, sa creeze "atmosfera" unei primiri entuziaste, ceea ce ii facea pe unii ziaristi si comentatori cu orbul gainilor sa vada "o mare de oameni", "mari mase". Draga de Esca vedea "scene de euforie la tot pasul", iar "Oracolul din Damaroaia", Silviu Brucan, auzea si vedea peste tot "urale". Dar nu-i vedeau, deloc, pe cei cu pancartele: "Yankei, carati-va acasa!". Daca ar fi sa-i numeri, intr-un "stop cadru", pe cei prezenti acolo (ceea ce unii au si facut!), rezulta ca, daca faci abstractie de soldatii americani, de puzderia de ziaristi care se calcau pe picioare, rezulta ca din cei vreo 150, doar 50-70 erau civili. Dar cine erau acesti "civili"? La o analiza atenta, facuta de specialisti in domeniu, "dirijorul", cel ce venise inarmat cu barosul si izbea, de mama focului, in soclul statuii dictatorului este mana dreapta a unui sef al Opozitiei - Ahmed Chalabi, omul si protejatul Washingtonului, vizat sa devina viitor presedinte al tarii, urat de moarte de irakieni. Fotografia, adusa drept marturie, o atesta! Scena a fost atent studiata, dupa cum s-a vazut, in "cadre stranse", rezultand ca, de fapt, entuziasmul amintit se reduce la un fel de "Revolutie de opereta", cu cativa insi platiti intr-o piata din Bagdad, tocmai pentru a dovedi, inca o data, puterea pe care o are o televiziune asupra maselor, asupra opiniei publice. Asadar, cat adevar? Cata "regie"? Cata manipulare? Atunci? Unde-i