Cand scriem (ne exprimam) despre altii ni se pare c-avem dreptul sa catalogam, considerandu-ne pe noi etalonul perfectiunii. In subiectivismul care ne caracterizeaza, chiar e scuzabil si normal sa procedam asa. Etichetam pe altii sulfe, trepadusi, lingai, turnatori, lasi, ticalosi, vanduti, lenesi, orgoliosi, inculti, fara sa gandim o clipa ca macar unul dintre aceste epitete, o “calitate” macar ni se potriveste “manusa”. Care-s motivele acestui tip de comportament? Invidia, gena raului, carentele educative, scopurile meschine? Anormalitatea este si a fost totdeauna “fapt divers”, starile anormale dovedindu-se subiecte de discutie, bune pentru ordine de zi. Daca abordam normalul, firescul, comunul nu starnim interes, nu producem informatii captivante, nu prefacem vestea (un caine a muscat un om) in stire (un om a muscat un caine). Dincolo de anomalitate, interesul se obtine si prin modul cum e transmis mesajul. Socul de tip senzational sau umoristic are cel mai eficient carlig. Este graitor exemplul cu taranca si vaca pe malul lacului: “Joita o mulge pe Joiana. In apa se vede invers” (Adica Joiana o mulge pe Joita! Chit ca e vorba de inversul de tip cu picioarele in sus!). Despre anormalitati am putea... vorbi pagini in sir. Am tras doar acest cartus (sper) cu sare si (voit) cu efect de... umor! Cand scriem (ne exprimam) despre altii ni se pare c-avem dreptul sa catalogam, considerandu-ne pe noi etalonul perfectiunii. In subiectivismul care ne caracterizeaza, chiar e scuzabil si normal sa procedam asa. Etichetam pe altii sulfe, trepadusi, lingai, turnatori, lasi, ticalosi, vanduti, lenesi, orgoliosi, inculti, fara sa gandim o clipa ca macar unul dintre aceste epitete, o “calitate” macar ni se potriveste “manusa”. Care-s motivele acestui tip de comportament? Invidia, gena raului, carentele educative, scopurile meschine? Anormalitatea este si a fost totdeauna “fapt div