Liviu Suhar s-a impus devreme si a lasat mereu impresia ca nu se afla in competitie cu ceilalti colegi, ci numai cu sine insusi Liviu Suhar a avut o traiectorie artistica extrem de elaborata, pictorul fiind propriul sau impresar si creator de imagine. S-a impus devreme si a lasat mereu impresia ca nu se afla in competitie cu ceilalti colegi, ci numai cu sine insusi. Cariera lui s-a construit pe acumulari si s-a dezvoltat in cercuri concentrice in expansiune, de parca o unda interioara s-ar fi propagat izvorind din acelasi nucleu. Temele nu s-au schimbat, obsesiile au ramas constante, inlauntrul acestei experiente nefiind loc pentru nici o schimbare la fata, ci numai pentru o aprofundare a abordarii. Daca vreodata s-a produs totusi o schimbare vizibila de metoda, aceasta s-a produs in urma experientei spaniole care a dat picturii sale o alta consistenta, o alta lumina si o alta robustete. Ai impresia ca pictorul modeleaza in lut, intr-o lumina orbitoare si ca obiectele se coc, precum teracota, sub o caldura torida. Peisajele urbane, umbrele se preling pe strazi ascunse, cladirile par sa se inalte ca plantele si in acelasi timp sint strivite de caldura torida. Aici este vorba de o particularitate mai veche a picturii lui Liviu Suhar, in care personajele umane lasa impresia ca sint niste papusi de carton locuite doar de un duh al locului, iar obiectele tind sa se transforme in animale sau plante. Oalele de lut se rasucesc ca niste animale sau plante carnivore subacvatice, gata sa absoarba tot misterul lumii, caci in jurul lor nu se afla nici o prada vizibila. Lucrarile inspirate din traditii populare proiecteaza pe un orizont lunar, nocturn, personaje singurative, aproape onirice, de o ambiguitate bine-rau caracteristica mai degraba Commediei dell Arte. Sint un soi de Arlechino malefic dar si binevoitor, un Zanni care incorporeaza o dualitate extrema a lumii. Un urator