Pina la ora actuala, postmodernismul nu pare a fi reusit sa-si creeze o definitie de sine statatoare, care sa nu implice o delimitare prin contrast fata de modernitate. Pe de alta parte, este tot mai evident faptul ca o schimbare majora de paradigma este pe cale de a se produce, chiar daca deocamdata nu reusim sa o surprindem decit in aspectul ei deconstructiv, de inchidere si ocultare a unor modele epuizate. Pentru a(-mi) lamuri citeva din aceste fenomene de transformare si liniile lor de evolutie, am propus termenul de anarhetip. Dupa cum o sugereaza numele, format prin negarea unui concept preexistent (la fel cum si cel de postmodernism este creat prin parazitarea celui de modernism), am fost tentat intr-o prima instanta sa consider ca anarhetipul face parte dintr-o serie de termeni, precum „gindirea slaba“ sau „rizomul“ deleuzian, care descriu procesul specific postmodern de dezagregare a vechilor structuri moderniste. La o a doua privire, insa, el imi apare a avea si un continut constructiv, care defineste o forma de agregare de sine statatoare, un mod de existenta autonom. Analizate in ele insele, formatiunile si comportamentele anarhetipice nu sint doar o revolta fata de scenariile arhetipale, un interval de trecere, o perioada de anarhie, dupa care urmeaza o reintronare a unui nou set de scenarii arhetipale, ci ar putea fi chiar substanta noii paradigme ce se va instala dupa ce postmodernismul isi va fi incheiat rolul deconstructiv. Emergind din domeniul literaturii si al altor citeva arte, din cercetarea imaginarului contemporan, anarhetipul s-ar putea dovedi un termen exportabil si in alte domenii, cum sint politicul si ideologicul, mass media si socialul, un termen care descrie natura noii paradigme pe cale de a se instaura o data cu sfirsitul postmodernitatii.

1. Imaginarul in cercetarea actuala

Stiinta moderna a imaginaru