120 de ani de la naşterea lui Franz Kafka
La 30 decembrie 1911, Kafka nota în Jurnal: "Impulsul meu de a imita nu are în el nimic actoricesc, îi lipseşte unitatea... Pentru imitarea unor detalii ale vulgarităţii am în schimb un impuls decisiv de a imita manipulările, gesturile unor oameni cu bastoanele, felul în care îşi ţin mâinile, mişcările degetelor şi pot s-o fac fără nici un efort. Toate acestea mă îndepărtează de vocaţia de actor... Mult dincolo de imitarea exterioară, se situează cea interioară, atât de puternică, încât o regăsesc abia în amintiri".
Indirect, rezultă din această însemnare, ca şi din altele, că în frecventarea foarte intensă a teatrelor nu calitatea de actor îl atrăgea, ci aceea de scenograf care organizează latura vizuală a spectacolului. Iar această vocaţie scenografică va defini trăsături esenţiale ale artei naraţiunii la Kafka. Este de menţionat şi faptul că teatrele frecventate erau în special cel evreiesc din Praga şi cel din Varşovia, caracteristică pentru spectacolele lor fiind tocmai expresivitatea exagerată, chiar şi nota de caricatură în exces. Comparând descrierile lui Kafka referitoare la îmbrăcămintea şi gesticulaţia personajelor cu cele ale unor autori care practică pe îndelete astfel de descrieri, ca de pildă Balzac, Thomas Mann, Huysmans, Hermann Hesse, constatăm la Kafka un repertoriu de detalii care ies cu totul din funcţia lor descriptivă, dobândind o vizualitate agresivă, adevărate scenarii compuse ca pentru o reprezentaţie. În acelaşi timp acest repertoriu se repetă, parţial, în mai multe din romanele şi povestirile lui. Unul din aceste scenarii este cel al luminii, rolul şi jocurile ei în semnificaţia acţiunii. Astfel, în America, atunci când personajul principal, Rossmann, merge în vizită la locuinţa de vară a unchiului său, lumina devine un personaj care participă la acţiune. "Un cerc restrâns de
