(urmare din numărul trecut)

Cei şapte magnifici ai călătoriei pe mări şi oceane

Romanul Toate pânzele sus!, apărut în 1954, în plin comunism, este complet necomunist şi are atât de mult farmec literar, într-o epocă a austerităţii obligatorii, încât pare o sfidare la adresa regimului. Îi cucereşte instantaneu pe cititori, tineri şi bătrâni, reprezentând pentru ei, înainte de toate, un refugiu. Cei care n-au posibilitatea, în "obsedantul deceniu", să ceară azil politic în Occident, se pot refugia în spaţiul imaginar al acestei cărţi de aventuri.

Generaţiile următoare citesc cu aceeaşi încântare romanul. El ar avea probabil şi azi succes, dacă publicul ar urma un tratament psihiatric pentru a se elibera de obsesia ritmului grotesc-simplificator indusă de filmele americane. În Toate pânzele sus!, relatarea are un curs lent, voluptuos-aristocratic. Nicolae Manolescu povestea odată cum anume mânca Al. Rosetti un peşte, desfăcând cu delicateţe carnea de pe oase şi lăsând scheletul peştelui întreg în farfurie. În acest stil boieresc se delectează Radu Tudoran cu povestea lui Anton Lupan şi a echipajului său de pe goeleta Speranţa.

Anton Lupan este un tânăr inginer român care a studiat în Franţa în perioada 1865-1870, unde s-a împrietenit cu un inginer francez cu câţiva ani mai în vârstă decât el, Pierre Vaillant. Tatăl acestuia, Arnold, a dispărut într-o expediţie organizată de însuşi Charles Darwin în sudul extrem al Americii de Sud, pentru identificarea de noi specii de animale şi plante. Cei doi prieteni sunt hotărâţi să plece în căutarea lui Arnold. În afară de sentimentul datoriei, sunt animaţi şi de dorinţa de aventură. Întrucât n-au mijloacele materiale necesare, pleacă la Instanbul şi se angajează în construcţia de căi ferate şi poduri pentru statul turc, sperând să strângă bani. Aici, cumpără cu numai nouă sute de lire,