Editura Polirom şi-a lansat propria colecţie de literatură română contemporană, cu titlul, venit prin filiera Mihăieş, de Fiction Ltd. (şi o altă colecţie, cea dedicată memorialisticii autohtone, îşi trage numele – Ego-grafii – de la acelaşi Mircea Mihăieş). Primele trei apariţii au o caracteristică interesantă: neintenţionat probabil, au toate ca autori teoreticieni ai scrisului – Mihai Zamfir (Fetiţa), Alexandru George (Oameni şi umbre, glasuri, tăceri), Mircea Nedelciu (unicul dintre ei scriitor prin excelenţă), Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş (Femeia în roşu). Nume la fel de grele se pare că vor urma, printre ele Ştefan Agopian, Norman Manea şi Matei Călinescu (cu celebrul său Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter).

Probabil cel mai celebrat roman postmodernist românesc, ajuns chiar la gloria de a figura în manuale, Femeia în roşu circulă acum prin lume la a treia ediţie (prima, în 1990, la Cartea Românească, a doua, în două tiraje, la ALL), uşor modificată şi amendată, prin grija redactorului de carte, cu cîteva bănăţenisme, nu foarte multe, căzute la prima apariţie. Despre carte, copil improbabil al întîlnirii dintre un americanist preocupat de poetica jurnalului intim, o comparatistă specializată în Roland Barthes şi reorientată apoi spre chestiunile central-europenităţii şi un prozator cu apetit teoretic, practicant constant de experimente textuale, s-a scris mult în cei 12 ani de la intrarea ei sub ochiul critic. În volumul său (teză de licenţă) despre postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu îi dedică un capitol chiar consistent, şi el ia, în ediţia de la Polirom, locul prefeţei (Un origami postmodern). Atenţie celor sensibili la nume grele şi străine, postfaţa (Cucerirea estului sălbatic) semnată de Martin Adams Mooreville (din care inocentul realizator al copertei a patra din ediţia de la ALL citează mîndru şi copios) e, în fapt, cea de p