Intalnire cu inspectorii scolari
Cele pentru sesiunea de pretransfer si transfer prin restrangere de activitate se vor publica maine Doi reprezentanti ai Serviciului Personal din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean au participat, in perioada 16-18 aprilie, la o intalnire de lucru care a avut loc la Calimanesti. In cadrul acestei intalniri s-a discutat despre noile reglementari in privinta scolilor de arte si meserii, despre calendarul pretransferului si transferului, despre porturile care vor fi vacante in acest an. Astfel, s-a precizat ca instruirea practica pentru scolile de arte si meserii va reprezenta 50% laborator tehnologic si 50% pregatire si ca disciplina religie se va studia o ora pe saptamana. In ceea ce priveste restrangerea de activitate, aceasta se va realiza, in conformitate cu metodologia aprobata, numai in mediul urban sau in limita localitatilor urbane. Posturile pentru sesiunea de pretransfer si transfer prin restrangere de activitate se vor publica maine, iar cele pentru concursul national pe catedre rezervate sau vacante vor fi facute cunoscute la jumatatea lunii iulie. De asemenea, posturile scoase pentru suplinire si detasare pot fi ocupate numai prin concursul national, care va avea loc in perioada 16-17 iulie. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Intalnire cu inspectorii scolari
Cele pentru sesiunea de pretransfer si transfer prin restrangere de activitate se vor publica maine Doi reprezentanti ai Serviciului Personal din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean au participat, in perioada 16-18 aprilie, la o intalnire de lucru care a avut loc la Calimanesti. In c