Tanti Steluţa este o mătuşă pierdută pe ramurile genealogice ale familiei şi singură în bojdeuca sa de la Botoşani. Cred că a uitat-o Dumnezeu. De ani de zile aşteaptă să trec pe la ea ca să îmi dea o linguriţă de argint şi o lampă de gaz cu abajur, ambele de la străbunicul ei, ambele pentru mine, ultimul strănepot din ţară. Cînd, în sfîrşit, am trecut ieri pe la ea şi am primit moştenirea, mîinile îi tremurau iar în ochi avea o lumină ca la prima comuniune. Acum pot să mor liniştită - mi-a mai spus ea, cu un zîmbet care întrevedea deja raiul. O linguriţă de argint şi o lampă de gaz cu abajur... Ce, Doamne, iartă-mă, să fac cu ele? Greutatea acestor fleacuri mă încovoaie însă. Mă vor pîndi din fundul de debara în care le-am pus pînă cînd va trebui să le dau şi eu mai departe, integrîndu-mă astfel la rîndul meu în lanţul istoric al neamului, legat prin el de cei dinaintea mea şi de cei de după mine. Tanti Steluţa e de acum liberă. O poveste mică dintr-o istorie mare cît omenirea. Căci, într-un fel, genealogia face omul. Acesta se desprinde de animal prin inventarea strămoşilor, care definesc un grup de indivizi (adică o societate umană) ca descendenţi ai acestora. Oamenii devin astfel nişte animale cu trecut. Noi sîntem noi deoarece coborîm cu toţii din acelaşi strămoş şi sîntem diferiţi de voi în calitatea noastră de moştenitori comuni. Identitate şi diferenţă se originează împreună într-un trecut real întrucît este mitic şi rămîn solidare cu acesta. De la societăţile segmentare descrise de antropologi la legendele eponime din satele noastre şi de aici pînă la Traian sau Decebal, oamenii s-au definit ca descendenţi dintr-un strămoş comun, consumînd o creativitate uluitoare în inventarea unor varii înlănţuiri genealogice. Acest cult al strămoşilor nu este însă (doar) expresia unei veneraţii mistice. "Legătura celor vii cu trecutul strămoşilor capătă, o dată cu