Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lungul drum al strămoşului către pensionar

Publicat in Dilema Veche, vineri 25 aprilie 2003 ·

Tanti Steluţa este o mătuşă pierdută pe ramurile genealogice ale familiei şi singură în bojdeuca sa de la Botoşani. Cred că a uitat-o Dumnezeu. De ani de zile aşteaptă să trec pe la ea ca să îmi dea o linguriţă de argint şi o lampă de gaz cu abajur, ambele de la străbunicul ei, ambele pentru mine, ultimul strănepot din ţară. Cînd, în sfîrşit, am trecut ieri pe la ea şi am primit moştenirea, mîinile îi tremurau iar în ochi avea o lumină ca la prima comuniune. Acum pot să mor liniştită - mi-a mai spus ea, cu un zîmbet care întrevedea deja raiul. O linguriţă de argint şi o lampă de gaz cu abajur... Ce, Doamne, iartă-mă, să fac cu ele? Greutatea acestor fleacuri mă încovoaie însă. Mă vor pîndi din fundul de debara în care le-am pus pînă cînd va trebui să le dau şi eu mai departe, integrîndu-mă astfel la rîndul meu în lanţul istoric al neamului, legat prin el de cei dinaintea mea şi de cei de după mine. Tanti Steluţa e de acum liberă. O poveste mică dintr-o istorie mare cît omenirea. Căci, într-un fel, genealogia face omul. Acesta se desprinde de animal prin inventarea strămoşilor, care definesc un grup de indivizi (adică o societate umană) ca descendenţi ai acestora. Oamenii devin astfel nişte animale cu trecut. Noi sîntem noi deoarece coborîm cu toţii din acelaşi strămoş şi sîntem diferiţi de voi în calitatea noastră de moştenitori comuni. Identitate şi diferenţă se originează împreună într-un trecut real întrucît este mitic şi rămîn solidare cu acesta. De la societăţile segmentare descrise de antropologi la legendele eponime din satele noastre şi de aici pînă la Traian sau Decebal, oamenii s-au definit ca descendenţi dintr-un strămoş comun, consumînd o creativitate uluitoare în inventarea unor varii înlănţuiri genealogice. Acest cult al strămoşilor nu este însă (doar) expresia unei veneraţii mistice. "Legătura celor vii cu trecutul strămoşilor capătă, o dată cu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum 21 minute
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum o ora
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum o ora
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Angela Merkel, îndemn pentru sprijinirea Ucrainei şi unitate transatlantică

Mediafax acum o ora
Fostul cancelar german Angela Merkel a pus accentul, într-un discurs susţinut la recepţia de Anul Nou a CDU din Renania de Nord-Westfalia, rolul esenţial al Statelor Unite şi al NATO în asigurarea independenţei Ucrainei, în contextul invaziei ruse.

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum o ora
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum o ora
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 1,89 milioane de euro, la tragerea de duminică

G4Media acum 19 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei, transmite Agerpres. La Loto

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum 3 ore
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°